NUME: Svetlana
OCUPATIA: Creatoare de accesorii
WEBSITE: www.gourmandise.ro
-Cum ai ales numele de Gourmandise ?
–Noi fetele suntem gurmande cand vine vorba de haine si accesorii.Le sorbim din ochi si le cumparam cu pofta , asa cum faceam si cu prajiturile in copilarie.
-Cum ai inceput sa iti vinzi creatiile ? Ai avut un business plan sau lucrurile s-au desfasurat “vazand si facand ” ?
-Primele insigne le-am vandut in magazinul Hippie Hippie Shake.M-am dus cu doua insigne in buzunar , foarte emotionata. Feed-back-ul pozitiv pe care l-am primit de acolo mi-a dat curajul sa merg mai departe. Nu cred ca am avut un plan exact , stiam doar unde as vrea sa ajung. Si totul a venit de la sine dupa aceea.
-Magazinul tau on-line ofera o gama de produse foarte simpatice : insigne ,brose ,papioane ,genti ,si mai nou ,tricouri. Intentionezi sa mai adaugi si altele?
-Imi doresc sa mult sa lansez o colectie de haine anul viitor.Dar ,pana atunci, voi crea in continuare accesorii , multe accesorii.
-Conceptul Fashion Delice inseamna …
-Mici delicii numai bune de purtat.
-Creatiile tale sunt centrate pe accesorii vestimentare si alimente ( dulciuri ).Ce conexiuni gasesti intre ele ?
-Amandoua pot crea dependenta.
-Materialele textile pe care le folosesti au un aspect foarte vesel.Designul iti apartine?
-Doar cele folosite la insigne sunt create de mine.Toate celelalte materiale sunt adunate de prin toate colturile lumii , dupa indelungi cautari.Imi dau o stare de bine doar daca ma uit la ele , cred ca de asta le-am si ales.
-Ce mesaj doresti sa transmiti prin creatiile tale ?
-Nu stiu daca incerc sa transmit un mesaj anume. Mi-am dorit mult sa fac accesorii care sa scoata orice tinuta din anonimat si sa-i dea o aroma deosebita. Sper ca am si reusit.
-Care desert iti descrie cel mai bine stilul ?
-Serbetul de trandafiri.
-Ce fel de mancare iti evoca cele mai frumoase amintiri ?
-O sa ma opresc tot la ceva dulce : dulceata de nuci verzi.Imi aminteste de bunicuta mea si de huruitul masinii ei de cusut in timp ce imi facea sarafane de catifea.
-Ce te motiveaza ?
-Zambetul clientelor mele.
-Care este cel mai dificil obstacol pe care l-ai avut de trecut de cand ai lansat Gourmandise ?
-Propria mea nesiguranta.
-Ce lucruri stii acum pe care ai fi vrut sa le stii de la inceput ?
-Ca un esec iti da mai multa forta creatoare decat orice reusita.
-Cum alegi modelele pe care le adaugi colectiilor tale ?
-In functie de starea mea de spirit.
-Care e primul lucru pe care il remarci la stilul vestimentar al unei persoane ?
-Felul in care combina culorile.
-Cat de sensibila e moda accesoriilor din Romania la trendurile din strainatate ? Creatiile tale urmeaza aceste trenduri ?
-Cred ca a venit timpul sa nu ne mai ascundem in spatele unor “trenduri” ,ci sa ne expunem cu curaj ideile proprii. Eu nu cred in trenduri , fac ceea ce eu as dori sa port.
-Ce dificultati intampina comertul on-line de la noi ?
-Cred ca dificultatile incep sa dispara incet-incet. Cei care au magazine on-line,ma refer aici la segmentul de accesorii si haine, comunica din ce in ce mai bine clientilor caracteristicile produselor si acestia nu mai au retineri in a cumpara ceva ce nu au probat sau nu au atins.
-Te ocupi 100% de Gourmandise sau ai si o slujba pentru back-up ?
-Gourmandise are nevoie de atentie ,vrea sa ne jucam tot timpul , sa desenam , sa visam. Cum sa mai am timp si pentru altceva ?
-Un creator handmade trebuie sa faca fata la mai multe provocari simultan : creatie , realizarea efectiva a produselor , marketing , administrare etc. Cum te descurci cu toate astea , ai pe cineva care te ajuta ?
-Intr-adevar, la inceput este dificil sa reusesti sa gasesti un echilibru intre toate acestea. Cu timpul insa te obisnuiesti sa te organizezi si sa te disciplinezi. Cred ca cel mai greu este atunci cand trebuie sa sacrifici din timpul acordat creatiei pentru a te ocupa de productie. Dar fiecare etapa are partea ei placuta si iti poate aduce satisfactii.
-Cum arata o saptamana tipica de lucru ” a la Gourmandise” ?
-Nu cred ca pana acum am avut o saptamana de lucru tipica. Tot timpul se intampla ceva nou. Cred ca singurul lucru care nu se schimba e ceaiul de dimineata.
-Cum ai descrie procesul de creatie al unei insigne , de exemplu ?
-Muzica in surdina , un creion bine ascutit , foi de hartie imprastiate prin casa ,un fursec rontait pe jumatate. Aleg desenul , ma razgandesc , mai colorez un pic , ma patez pe degete cu carioca. Apoi ” I work my magic ” si insigna e gata.
-Care e visul tau pentru Gourmandise ?
-Sa bucur cat mai multi oameni cu creatiile mele.
-Ce sfat ai da unui artist handmade la inceput de drum ?
-Sa fie original si sa nu copieze niciodata pe nimeni.
Multumesc pentru interviu.
cute and sweet, exact cum ma asteptam. Felicitari pt. interviu. Amandurora. ;)
@ MAD Multumesc :)
Hihi, chiar imi doream sa stiu mai multe despre Svetlana si Gourmandise. Foarte frumos!