Stau si ma intreb uneori cum ar fi fost sa ma incadrez si eu in tiparul de ‘’fata finuta’’.
Sa nu mai fiu atat de vulcanica, sa nu mai arat degetul mijlociu atunci cand ma enerveaza anumiti subiecti, sa nu se mai reverse cuvinte greu gasibile in dictionar atunci cand situatia nu e roz, sa nu mai fiu atat de directa atunci cand nu imi place o situatie sau o persoana lasata perplex la auzul celor spuse de subsemnata, sa nu mai…sa nu mai…
Unii ar spune ca ar trebui sa invat tainele diplomatiei, sa zambesc frumos chiar daca imi vine sa sterg o palma cuiva, sa spun ‘da ‘ cand de fapt e ‘nu’, sa magulesc cand nu e cazul, sa imi mai tin gura cand trebuie.
Ori eu nu le pot face. Am fost toata viata o razvratita. Pana si parul meu sta incalcit a nebun mai mereu. Pana si ochii mei fug cam obsesiv in toate directiile (nu, nu sufar de strabism) dupa culori, forme, analize sau, asa, in vid. Iar picioarele si mainile nu ma asculta nicodata. Trantesc, scap, ma impiedic, cad, ma ridic si o iau de la capat.
Pentru un singur aspect ar fi o solutie. Ai putea sa imi inchizi gura cu un ceai de menta. Fara indulcitori. Asa brut, ca mine. Servit dintr-un ceainic fin. Nu ca mine. De la Alexandra Constantinescu. Ai putea sa ma faci chiar sa imi focusez si privirea intr-un singur punct. Sau in mai multe dar in acelasi areal. Verzi si jucause. Ghiocei ce isi scot capetele la soare prin patura de omat.
Desi, finetea lui nu cred ca o sa ma schimbe. Delicos. Ceainicul, nu ceaiul.
:)) m-ai facut sa zambesc ca de fiecare data
Si pe mine … plus ca ador ceaiul … Si ceainicul, fireste :)
Asa cum esti e minunat, ne transmiti multe povesti, si ne deschizi cai spre noi provocari! Ramai asa si ne vei bucura mereu! Ceainicul e minunat, pe lista dorintelor mele, parca ar apartine unui Unicorn!
Super si ceainicul si comentariul :)