Se ia o librărie cosmopolită şi se aşează în mijlocul unui oraş din centrul ţării. Se curăţă bine înainte de a pune ingredientele, se parfumează cu iz de căldură sufletească şi se umple cu cărţi bune.
Se introduc pe rând straiele făcute cu tehnici din bătrâni moştenite. Acestea se accesorizează cu bijuterii facute manual inspirate din tradiţiile strămoşilor sau din tot ce ne înconjoară. Accesoriile se aleg în funcţie de simţămintele şi compatiblitatea cu personalitatea fiecăruia.
Obiecte din ceramica, jucarii crosetate si decoratiuni pentru un camin cald si linistitor
Pe alocuri se presară si obiecte din ceramică lucrate cu migală şi multă imaginaţie. Acestea au fost arse în covate speciale astfel încât să poată rezista ani de zile.
Pentru a da aroma copilariei se vor pune şi jucării croşetate. Acestea sunt create astfel încât să reziste la trecerea vremii şi în acelaşi timp atât de fragile cât să vrei sa le ţii mereu în braţe.
Sentimenul unui cămin cald şi liniştitor va fi sporit de pernuţele pufoase, cusute manual, pe care le vom adăuga ulterior.
Sa nu uitam de bunatatile gatite ca la mama acasa
Spre final se înglobează cât mai multe bunătăţi gătite din ingredinete naturale care au scopul de a crea o explozie plăcută a papilelor gustative. Aromele lor îţi vor rămâne întipărite pe limbă foarte mult timp.
Vrei sa te rasfeti cu cateva cosmetice naturale?
Toate acestea vor fi înfrumuseţate cu cosmetice preparate din ingrediente naturale primite de la Mama Natură si condimentate cu felicitări dulci, amuzante şi pline de dragoste pentru cei dragi.
Dupa 3 zile în care au stat la încălzit, se vor servi, de dimineaţa până seara, timp de alte 3 zile însorite, de primăvară, sub forma târgului handmade Creative Buzz.
Haide şi tu să gusti puţină voie bună! Vei putea lua cu tine oricare dintre ingredinete. Sunt la fel de bune si separat.
LEGENDĂ:
Librărie cosmolopită = Libraria Habitus
Mijlocul unui oraş = Piata Mica nr. 4
Oraş din centrul ţării = Sibiu
3 zile însorite de primavară = 27 – 29 martie
De dimineaţa până seara = 11.00 – 20.00
Despre taxa de participare ce ne spuneti ?