Cand am privit aceasta pictura a lui Martin Johnson Heade, m-am intrebat cum a putut surprinde atat de bine eleganta si solitudinea acestei flori de primavara? Probabil senzatia pe care mi-a lasat-o a fost indusa de albastrul adanc al catifelei ? Cred ca da…greutatea acestei culori misterioase te conduce catre introspectie, eter, emisfere uitate ale sufletului…iar magnolia din imagine completeaza atat de bine insufletirea unei primaveri pierdute .
Magnolia seamana foarte bine cu o femeie, iubeste soarele, e sensibila, uneori solitara, frumoasa, detesta curentul si nu ii place sa fie ” umbrita “. Pe de alta parte , am putea spune ca magnoliile au aceleasi culori care ne plac si noua : alb, roz, purpuriu, mov, verde – galbui, albastrui.
Magnolia alba te duce cu gandul la o rochie matasoasa de mireasa cu aer de poveste, cea roz se impune prin exuberanta si tumult interior, cea mov iti creioneaza doua trairi,una de meditatie si alta care aluneca intr-o explozie de energie care te-ar putea influenta in cutezanta de a misca muntii din loc …indrazneala, miracol, taina , mister, ochi de carbune care ard in noapte.
Desi, magnolia a fost des reprezentata in poezie si pictura, ea isi raspandeste acum parfumul suav in creatiile handmade pastrandu-si candoarea, sensibilitatea si coroana rotunda de printesa nobila a primaverii. Artizanii nostri o feresc de curentul uitarii si de ploaia singuratatii.
Be First to Comment