Cum să facem să decorăm frumos casa și bradul și totuși să fim responsabili în ce privește mediul? Alternative există, chiar dacă nu-s așa comode și la îndemână ca produsele gata pregătite din rafturi.
M-am oprit azi la un material mai modest comparativ cu cele lucioase, sintetice, dar natural și cuceritor prin onestitatea lui. Cânepa, cunoscută de generații întregi înaintea noastră, poate fi azi un material la fel de interesant ca oricare altul, pentru că nu există bariere în calea creativității și nici prejudecăți în privința gusturilor personale.
Atelierbeatrix a folosit cânepa alături de o stofă grosuță pentru confecționarea acestor săculeți decorativi, dar sunt sigură că ne putem gândi și la viceversa: săculeți utili și totodată arătoși (pentru pâine, pentru covrigi, pentru cadouri etc).Dodo a mers mai departe și a confecționat ciorăpei decorativi legați pe sfoară, numai buni de pus în brăduț sau de atârnat la fereastră.
Iar pentru brad se pot confecționa minunății de globuri precum al lui delfine, care a reușit să includă cânepa în mod creativ printre celelalte elemente ale creației sale.
iti multumesc pentru aducerea in scena a ciorapeilor mei, bine legati in sfoara astfel incat sa nu se rataceasca si Mosul sa-i umple pe fiecare..
[…] This post was mentioned on Twitter by breslo, Ralu F. Ralu F said: RT @breslo Breslo :: Breslog — Sfori pentru Sărbători http://bit.ly/hbawF5 […]