Nu știu cine a scornit “ziua bună se cunoaște de dimineață”. Zău că nu știu, probabil nici voi, probabil nimeni.
Dar am bănuiala că era cineva ca mine, care se trezește [nu pentru că vrea, ci pentru că vor alții] foarte de dimineață. Nu, nu 7. Ceva mai devreme. Și atunci, ce să facă omul acela, pe când se prelingea din pat ca timpul lui Dali și ca mine azi dimineață? A venit cu această măreață zicală, sau ce-o mai fi, încercând să egaleze un scor care va fi mereu în favoarea celor care stau la orizontală la ore la care nici ziua nu s-a hotărât să înceapă.
Auzi…de parcă dacă mi-aș începe ziua la 9, ar fi mai proastă decât surata ei începută la cântecul cocoșilor.
Să-mi explice cineva de ce.
Eu, între timp, o să îmi pregătesc o cafea cu lapte un lapte cu cafea, îmi aranjez cât mai estetic niște biscuiți cu aromă de cocos, și aștept cu interes.
Aștept. Încă nimic?
Așa mă gândeam și eu.
Ei bine, eu o să dau un scurt telefon. Poate Annakarinna este trează și ea.
Aș dori să o pun la lucru, mi-ar mai trebui vreun kilogram de biscuiți proaspeți, cu unturi de cocos și de cacao făcute în casă și poate cu niște bucățele de migdale – mă gândesc eu că ar merge bine. Sau niște nuci. Sau…hei!
Nici un răspuns? Că am treabă.
Imaginea prelingerii daliene dinspre pacatosul pat/somn inspre sfantul/a job/harnicie med’madei’oman :)). Delicios jeleu fiinta umana cu preferinte pentru statul tarziu, in pargul fara de vicii al diminetii :)))
N.b.: o enigma pentru mine matinalii, mai ales ca am cu nemiluita in familie