Acesoriile Baroness sunt acelea pe care le porți pentru a da un strop de eleganță si feminitate ținutei purtate, datorită atenției cu care sunt lucrate si a materialelor delicate alese.
Cum a inceput calatoria ta in lumea handmade?
Această călătorie a început din pasiunea și curiozitatea asupra tradiției nipone. Lumea gheișelor și frumusețea lor aparte este pentru mine o “creație” extraordinară.
Cum ai ajuns la numele magazinului/ brandului? Care este semnificatia sa?
Totul pornește din atitudinea ce o avem, din ținuta și prezența noastră. Așa cum femeile nipone devin gheișe în momentul în care se îmbracă și se machează corespunzător iar atitudinea lor este cea a unei gheișe desăvârșite, astfel și accesoriile ce le poartă o femeie lasă o amprentă în atitudinea ei.
Baroness înseamnă „baroană” , înseamnă o atitudine și un stil, înseamnă o femeie încrezătoare și cu un stil aparte în care eleganța și rafinamentul sunt mereu prezente.
Care e sursa inspiratiei tale?
Sursele de inspirație sunt mai multe: natura, muzica, gheișele, moda anilor 60, orice mă inspiră la elegant.
Care sunt materialele tale preferate si de ce?
Lucrez cel mai mult în satin dar în colecțiile viitoare vor predomina dantela și mătasea. De asemenea nu lipsesc taftaua, voalul, cristalele și perlele Swarovski. De ce folosesc aceste materiale?? Pentru că-mi inspiră delicatețe și rafinament.
Foloseste un singur cuvant pentru a-ti descrie creatiile.
Pasiune
Care este cea mai interesanta parte a procesului de creatie pentru tine?
Cea mai interesantă parte este atunci când trebuie să mă decid cum va arăta produsul final. Atunci când creez am multe idei care prind contur sau se transformă în cu totul altceva de-a lungul procesului de creație.
Consideri creatiile tale dedicate unui anumit tip de persoana? Care ar fi acesta?
Da, produsele mele se adresează unui anumit tip de femeie, femeia încrezătoare în stilul și atitudinea ei.
Ce planuri de viitor ai pentru magazinul tau?
Am pornit în această călătorie datorită pasiunii și nu a necesității de a produce ceva. Astfel am cea mai mare încredere că tot ce e facut cu pasiune și dedicare va duce în timp la realizări frumoase.
Be First to Comment