Culorile sunt primele noastre surse de inspiraţie atunci când dorim să ne decorăm un spaţiu.
Căutăm, alăturăm, suprapunem, aliniem, apoi ne gândim la detaliile care oferă acea notă personală spaţiului ales de noi.
Din munca de la început trecem la joaca de la final : obiecte din materiale naturale decorate cu efecte grafice în culori care să ne bine dispună de fiecare dată când le avem sub priviri.
Acest lucru încearcă să-l realizeze obiectele create de HandmadeArtByCynthia.
Aşezate în bucătaria noastră, lingurile, coşuleţele şi alte obiecte decorative din materiale naturale ne sunt destinate pentru a ne bucura de toată frumuseţea lor păstrată într-o formă tradiţională dar cu iz contemporan.
Am stat de vorbă cu HandmadeArtByCynthia care ne-a povestit cum a început pasiunea pentru obiectele decorative create din materiale natural şi cum aceste obiecte fac legatura dintre tradiţional şi contemporan într-o manieră eco-spontană.
Cum a început pasiunea pentru obiectele din lemn şi alte materiale naturale?
Cred ca toti am avut in copilarie o colectie de servetele pe care le numaram cu sutele si miile. Am ajuns la adolescenta si am regasit colectia facuta in ani. Am vrut sa o valorific, intr-un mod cat mai frumos si care sa se adapteze la viziunile mele actuale despre arta. Drept urmare am inceput sa le decupez si sa le aplic pe toate obiectele carora vroiam sa le dau culoare. De exemplu, de ce sa imi tin instrumentele de “bucatarit” triste in sertar cand pot sa le inveselesc, sa le afisez prin bucatarie si sa ma faca sa zambesc dimineata?Din dorinta de a impartasi aceasta veselie si buna dispozitie cu altii am inceput sa dezvolt aceasta afacere.
Oamenii au tendinta de a se reintoarce la origini, la traditii, dar fara a renunta la aspectele moderne ale vietii.
Prin produsele mele imbin modernul cu traditionalul. Obiectelor din lemn, produse cu migala de mestesugari, le dau un plus de culoare astfel incat acestea sa isi gaseasca locul si in cea mai moderna casa.
Creatiile mele ofera posibilitatea oamenilor sa-si decoreze casele intr-un mod ecologic, traditional dar in acelasi timp modern.
Numarandu-ma printre aceia care apreciaza traditiile, dar si traditionalul modern si care isi indreapta atentia spre latura ecologica a vietii, pasiunea pentru lemn si materiale naturale a venit firesc ajutandu-ma sa imbin toate aceste aspecte in creatiile mele.
Cum anume îţi alegi materialele cu care lucrezi şi cât de mult te inspiră ele în procesul de creaţie?
Materialele le achizitionez in principal de la producatori din tara, iar calitatea acestora este decisiva pentru procesul de creatie, incepand de la structura lemnului, forma acestuia si modul de finisare. De ce ma simt inspirata de ele? Pentru ca niste maini dibace ii pot da orice forma, iar pe mine formele ma inspira, acestora le dau culoare. Pot crea obiecte din lemn pentru decorarea unui intreg spatiu. Cand vine vorba de produse din lemn imaginatia nu are limite.
Natura e o sursa nemarginita, de inspiratie.
În ce masură te preocupă caracteristicile eco ale creaţiilor tale?
Cum am spus si la primul raspuns, dorinta mea este sa imbin traditionalul cu modernul, iar atunci cand spunem traditional ne gandim la produse ecologice, din materiale pe care ni le ofera natura. Intr-o lume plina de tehnologie e ideal sa ne cream un spatiu care sa ne redea linistea naturii, si cum altfel am putea face acest lucru, decat aducand o parte din ea in casele noastre.
Be First to Comment