In ultimele articole am vorbit mult despre bijuterii si accesorii (categoriile cele mai bine reprezentate pe Breslo), asa ca, pentru diversitate, magazinul de astazi se ocupa cu o nisa: brose din fetru in forma de animalute. Ati ghicit, este vorba de Remi, magazinul in care Andreea creeaza bufinite, elefenti si veverite din fetru, numai bune de purtat in piept!
Cine este persoana din spatele magazinului? Spune-ne cateva cuvinte despre tine voi.
Bună! Sunt Andreea Tarcan și am 25 de ani. Împreună cu mama mea, Ioana, dețin magazinul virtual cu produse handmade „Remi”, de câteva luni. Pentru că am fost de mică o fire creativă, primele “opere” au fost mâzgăliturile pe cărțile de povești sau hainele păpușilor pe care le modificam pentru a crea, în joacă, garderobe pentru pisicile de la bloc. Timpul a trecut și am perfecționat mâzgăliturile, iar hainele le modific acum doar pentru mine. Desigur, şi şcoala m-a ajutat să-mi dezvolt creativitatea. Am terminat Liceul de Artă din Buzău, apoi facultatea de Arhitectură Ion Mincu din Bucureşti.
Ce te inspira atunci cand creezi?
La începutul anilor ’90 nu existau atât de multe jucării la prețuri rezonabile, ca acum. Așa că, atunci când eram mici, ne foloseam imaginația și ne închipuiam că anumite obiecte din casă, din curte sau de pe lângă bloc sunt diverse jucării. Așa că încercam să creez propriile personaje prin mâzgăliturile despre care povesteam mai înainte. Și am reușit. Mai am și acum cărți cu desene făcute când eram mică. Norocul meu a fost că și mama este tot o persoană creativă. Ea m-a învățat să desenez.
Nu există un anumit lucru care mă inspiră. Atunci când eram mică mă inspiram de la TV. Desenam personajele pe care le vedeam. Pe urmă, mi-am dat seama că pot să creez propriile personaje.
Care sunt materialele tale preferate si de ce?
La început m-am gândit să îmi confecționez broșe cu care să îmi accesorizez ținutele. Am căutat un material care să fie ușor de utilizat și să aibă o textură potrivită modelelor pe care le aveam în minte. Așa am descoperit că fetrul este cel mai bun material pentru creațiile mele. Pe lângă fetru mai folosesc și lemn sau mărgele, în funcție de modelul pe care îl creez. Pe lângă broșe, lucrez împreună cu mama și la o serie de perne cu diverse modele și de diverse forme realizate din fetru și alte materiale textile.
Cum ai caracteriza creatiile tale?
De fiecare dată când realizăm un model nou, încercăm să îl facem să fie cât mai jucăuș și vesel. Chiar am primit o comandă de la cineva care a vrut o broască roz, iar altcineva și-a dorit o broscuță cu aripi. Totul ține de creativitatea și inventivitatea fiecăruia. Broșele sunt ca niște jucării pe care poți să le iei cu tine mereu. În general, am ales ca modele pentru broșe și perne diverse animale.
Ce asteptari ai de la magazinul tau de pe Breslo, si cum a inceput totul?
La început am creat mai multe modele de broșe pentru mine. După un timp, mai multe persoane au început să îmi pună întrebări despre ele, pentru că își doreau acest tip de accesorii. Așa am început să creez broșe pentru prieteni și cunoscuți. Când am ajuns să am mai multe comenzi, m-am asociat cu mama și ne-am hotărât să deschidem magazinul virtual „Remi” pe Breslo. Aici am descoperit o comunitate de oameni care, ca și noi, au creativitate și imaginație și produc handmade multe lucruri drăguțe și interesante.
Care sunt etapele procesului de creatie?
De cele mai multe ori este vorba de ideea de moment. Asta, atunci când nu primesc o comandă specială și pot să creez eu un model. Dar există câteva etape pentru a creea o broșă sau o pernă. Mai întâi schițez un model pe calc sau hârtie, apoi îl desenez și îl decupez. Transpun forma rezultată pe fetru și mă apuc iar de decupat. După ce am o formă, încep să accesorizez modelul cu mărgele și chiar alte bucăți de fetru de diverse culori. După câteva ore de muncă este gata un model.
Cum ai ajuns la numele magazinului? Are o semificatie anume?
Numele magazinului este „Remi”. Am ales acest nume pentru că am avut un purceluș de Guineea foarte drăguț și jucăuș pe care îl botezasem Remi. Acum, purcelușul nu mai este. Poate că de aceea și majoritatea creațiilor mele reprezintă animăluțe.
Vai, cat de dragute sunt creatile Remi! :)
Foarte simpatice animalutele tale! Iti urez succes!:)
Sunt foarte dragute si amuzante creatiile tale ,o incantare pentru copiii .Succes in continuare iti doresc.!
ce frumoase suunt:X:X felicitari si succes!
Sunt si foarte practice. Noi am luat pernele si in masina si au dormit copilasii. Iar in vacante peste granita, aceste animalute nu au nevoie de pasaport. Le avem de 2 ani si arata impecabil!