Mă învârt, mă sucesc, mă răsucesc de o mie de ori pe zi. Îmi trec prin față lucruri, oameni, copaci, cuvinte și stele verzi iar și iar, cu o viteză uimitoare. Când lucrurile scapă de sub control – și asta se întâmplă de nouăsutenouăzecișinouă de ori pe zi – mă învârt. Aș fugi, dar nu pot, pentru că sunt ancorat într-un punct pe care dacă nu m-aș sprijini, nu aș exista. Și atunci mă învârt. Întâi încet, încât pare totul un film alert și vesel. Apoi tot mai tare și mai tare, până când lumea devine un iureș fără identitate. Amețesc, desigur. După, stau ostenit într-o dungă până îmi revin. Până când toți copacii, oamenii, casele, cuvintele și stelele verzi se pun la locul lor și reîncep să se miște cu o viteză de melc.
Mă învârt, mă sucesc, mă răsucesc. Sunt un titirez mov și-mi cresc pe fustă flori și frunze ca unui copac. Sunt un copac. În jurul meu lumea toată aleargă în cerc.
Mă învârt frenetic de o mie de ori pe zi. De nouăsutenouăzecișinouă de ori pentru că trebuie și o dată pentru că vreau. Când fac asta, în lumea blurată din jur, în care toți copacii, oamenii, florile, cuvintele și stelele verzi se confundă într-un nor neclar, eu capăt un sens.
:)