Azi vă invit la un ceai, pentru că e cam târziu pentru cafea. De fapt, nu e, dar deja am băut jumătate de litru, aproximativ. Nu-i așa că sună înfiorător să măsori cafeaua băută în litri?
În fine, să revenim la ceai. Ceai de care doriți – de mentă, verde, de portocale și ginseng, de trandafiri și avocado…
Și ca să putem povesti mai bine, trebuie să ne mai trecem mâna prin ceva, și nu e neapărat să fie bretonul.
Un bol cu fursecuri inimioară, de la D.de.la.delicios mi se pare un lucru foarte potrivit, dacă nu cel mai.
Cu unt de calitate, nesărat, și îndulcite cu sirop organic de agave, fursecurile au un gust delicat și exotic, dat de combinația celor două tipuri de ceai [mușețel și matcha, preferatul meu – n.r]
12 cu musețel, 12 cu matcha – să ne trecem deci degetele printre delicatele inimioare.
Sunt curioasă dacă veți reuși să puneți mâna pe măcar o inimioară verzulie ;) .
Be First to Comment