Intalnire

Strabatea bezmetica strazile orasului nestiind pe unde sa o apuce. Nu mai simtise o durere atat de intinsa si necrutatoare de cand…de fapt, niciodata.

Caldaramul i se topea sub picioarele-i desculte. Ochii i se pierdusera in amintiri, in momente vechi proaspat developate, in momente noi pe care vroia sa le uite.

Ca o naluca ii aparu in minte o straina, parea ca o cunoaste demult dar o uitase, careia viata ii era supusa, careia zambetele ii era infinite, care se juca cu clipele, le inmultea, dupa care le daruia consistenta…Nedeia*.

Nici nu stia de unde avea energie pentru toate astea. Nu mai stia de cand clipele au inceput sa o subjuge, de cand ele au inceput sa o joace pe degete si sa o poarte unde n-ar fi vrut sa mearga. Uitase cum e sa fii suveran pe trairile tale, uitase de autodeterminare, se lasase prada lor fara sa tina minte de cand si cum.

Se pierduse in timp si pierduse din timp.

Ochii tulburati si sticlosi cautau raspunsuri atintiti in pietrele patrate, mana incerca sa regaseasca trasaturi pe care le stia pe de rost, buzele uscate nu puteau rosti cuvinte. Vroia sa se intoarca in timp, se simtea atrasa de acea straina de parca ar fi facut parte din ea.Se intreba necontenit cum de o cunoaste dar nu putea sa…, nu putea sa isi dea seama.

Isi atinse pieptul si simti forme cunoscute. Era indrumarul ei catre locul unde se petrecuse geneza, unde totul putea deveni posibil. Urma sageata care o duse mai aproape si, se trezi ca dintr-o amnezie insesizabila:”Sunt Eu!In mine e Nedeia”

*Nedeia era cetatea ce se afla într-un spatiu spiritual, acea cetatea care proteja pe daci în planul spiritual, forta protectoare nevazuta.