Articol scris de Zebru.
Boy sees girl. Boy likes girl…
Îi desparte o mulţime de gânduri, de vise, de dorinţe, de planuri. Îi desparte o lume întreagă. Şi nişte zulufi. Din când în când, se dau pe un carusel şi atunci, preţ de o clipă, o zăreşte râzând, fericită, pe aleasa lui, pe cea care simte că îi este jumătate. Dar ea dispare repede şi el rămâne să se întrebe dacă nu cumva a fost pentru ultima dată când a văzut-o. Clipele se scurg greoi. Îi trec prin faţă oameni, peisaje, magazine, biblioteci. Dar ea nu mai e nicăieri. Oare vede şi ea toate acestea? Oare o va mai întâlni? Spre seară, trist şi abătut, se aşează pe noptieră. Alături – ea. Ea! În sfârşit, împreună. De-o seamă, din acelaşi aluat, în sfârşit – doi. Nedespărţiţi de nimic, împreună, pentru totdeauna. Sau pentru încă o noapte.
Boy sees girl. Boy likes girl. Boy (finally) meets girl.
Nu e o dramă, nu e nici măcar o poveste de dragoste. E doar o zi din viaţa unui cuplu de cercei, imaginaţi şi creaţi de beakeramia, despărţiţi în fiecare dimineaţă şi reuniţi mereu, seara, pe o noptieră.
:))
Si mie imi plac, ca dealtfel, toate celelalte produse ale lor.
Foarte dragut! :)
frumoase gânduri, mulţumesc :)
ce smechera esti tu Biui, ii pui pe altii sa-ti scrie articolele si tot ei iti sunt recunoscatori!:))) asa da master zen!
I do my best, ya know :))
kidding aside, Zebru a scris un articol tare dragut despre niste cercei de poveste.
nici nu incape indoiala ca articolul e minunat! poate zebru are si maine niste timp liber!:-j
sunt superbe! caut obiecte de ceramica glazurata gen sfesnicul tau dar in culori fuzionate cine stie poate au sa apara:)))