Dacă aș fi prințesă?
Asta ar fi, desigur, doar o variantă, însă pentru alte gusturi de prințesă, elegant.princess mai are ceva sugestii.
Eu m-am oprit asupra acestei rochițe tip sarafan, din bumbac, cu un imprimeu floral atât de vesel, pentru că mi-a înseninat ziua, puțin abătută din cauza cerului noros.
În plus, deși [încă] nu mă pot declara cel mai mare fan în viață al copiilor, îmi plac extraordinar de mult hăinuțele lor mici, variante miniaturale la ale noastre.
Întâmplarea face să fiu mătușă [bine că nu bunică :)] de fetiță de vreun an jumătate – vă puteți închipui cu câtă încantare dau iama în raioanele cu îmbrăcăminte pentru copii.
Mint, nu din cauza norilor am decis să vă prezint rochița, ci pentru că mi-am adus aminte că nepoată-mea are o preferință declarată pentru imprimeuri. Și pentru Scooby, dar asta e o altă poveste, desigur.
Voi cum v-ați îmbrăca prințesele?
Be First to Comment