Localizată într-un cartier liniştit din Timişoara, garsoniera închiriată de Anita îi serveşte şi ca atelier. Într-o zonă verde şi cu mulţi copaci, garsoniera este luminoasă, iar pereţii albi sunt pe placul Anitei.
Spaţiul destul de mic este aproape umplut de reviste de specialitate, de modă, cărţi şi schiţe vechi, precum şi o mulţime de materiale strânse de-a lungul anilor. Anita îşi împarte atelierul în trei colţuri: locul unde se documentează, citind despre ultimele tendinţe sau tehnici de croitorie; biroul cu un computer (folosit pentru Breslo şi pentru blogul personal) şi caiete de schiţe; balconul închis ce găzduieşte maşina de cusut, o unealtă indispensabilă în realizarea hainelor şi accesoriilor.
Pentru a aduce constant îmbunătăţiri în creaţia sa, Anitei îi place să aibă la vedere ultimele lucruri făcute. Pe trei rafturi de pe pereţi ţine multe amintiri, felicitări şi poze din momente importante.
Cel mai des, inspiraţia Anitei vine din natură, dar de multe ori porneşte chiar de la materiale: îi place în special să refolosească obiecte sau materiale vintage.
Anita şi-ar dori un atelier cu ferestre de sus până jos, cu pereţi albi şi două încăperi micuţe: una pentru atelierul de creaţie, cu o masă mare de croitorie şi un manechin cu extremităţi detaşabile; cealaltă ar fi folosită pentru expunere şi ca ceainărie, care să aibă inclusiv un colţ pentru copii, cu hainuţe, jucării şi o planşetă pentru desen pe perete. Sunt sigură că multe dintre voi aţi vizita cu deosebită plăcere un asemenea loc!
Multumesc pentru articolul frumos, sunt mandra ca pot face parte dintre cei care apar in articolele de blog! Spor va doresc tuturor si multa inspiratie!
hihi, cred ca avem acelasi monitor ;)
Ai un atelier plin de personalitate si stil. Imi place enorm.
Multumesc:)!
Bravo, Anita, felicitari pentru interviu, super atelierul, l-ai personalizat atat de frumos, aaaa, si superbe poze!!!!x0
draga Anita, ma buur nespus ca ne-am intalnit in sb. atelier mic si cochet:)