Într-o zi, de nicăieri, pe când Breslo nu era atât de prezent în viața mea, mi-am dat seama că masa mea maro din sufragerie, cumpărată de la retailer-ul suedez, nu îmi mai place. Era impersonală, prea mare și nu o utilizam deloc.
Primul gând a fost ”cu ce aș putea să o înlocuiesc?”. M-am gândit cam cum aș vrea eu să folosesc acel obiect. Savurând un pahar de vin bun în timp ce ascult un Sinatra clasic alături de doi, trei prieteni, fiind cocoțat pe un scaun înalt și simțind miros de lemn natural. Hoop, așa mi-a venit ideea de a îmi cumpăra un bar. Era exact ceea ce îmi doream și era momentul să am și eu unul.
Am început să caut pe la magazinele consacrate, însă prețurile erau spectaculoase și nici nu prea îmi făcea vreunul cu ochiul. Așa că mi-am zis „dacă mi-aș face eu barul ăsta exact așa cum mi-l doresc eu?”. Habar n-aveam ce presupune asta, cum se face sau de ce unelte aș avea nevoie. ”Și ce?”, mi-am zis. N-o să fie el perfect, dar e făcut de mine.
Și uite așa am început ceea ce am denumit eu ”bar făcut de mâinile mele”. Văzusem eu, cu ceva timp în urmă, într-o poză trimisă de un prieten din Austria, o măsuță care părea făcută din cuburi de lemn. Exact așa mi-ar fi plăcut și mie să îmi iasă barul. Din cuburi de lemn, colorate în diferite nuanțe de maro, ca o tablă de șah.
Am pus câteva dimensiuni pe hârtie, am realizat niște măsurători prin casă (m-am măsurat inclusiv pe mine, ca să-mi dau seama cât de înalt să fie barul), m-am uitat pe Pinterest la ceva dimensiuni clasice de baruri și am început să îmi iau materialele. Dulapi de lemn de diferite dimensiuni, șuruburi, plăci de OSB, vopsea, pensule și cepi de lemn. Când toate au fost cumpărate, m-am apucat de treabă. Prima dată am tăiat dulapii de lemn în cuburi de 10x10cm. Groaznic, vă dați seama că nu i-am tăiat perfect (îi tăiam cu drujba) :). După ce am avut cuburile, am căutat cum să le asamblez. Mă gândeam că șuruburile erau cea mai bună soluție, însă nu era așa, căci crăpau lemnul. Așa că am tras câteva găuri, am pus cepi de lemn, am pus lipici special de lemn și gata. Trei zile am dat găuri, am pus cepi, am pus lipici. Credeam că n-o s-o scot niciodată la capăt.
Nu m-am lăsat. Întâmpinam probleme la care nu mă gândisem inițial și era din ce în ce mai evident că barul meu va fi departe de a fi unul perfect :)
Asamblarea cuburilor de lemn a fost o altă încercare. Nereușind să tai cuburuile la 90°, ele nu se mai îmbinau perfect, așa cum îmi imaginam eu. Am zis, nu e problemă, o să pară și mai autentic. Doar că era el autentic, însă avea și niste valuri…Nici de data asta nu am renunțat, căci deja mă simțeam atașat de bucățelele alea de lemn. Am găsit variante ingenioase de a uni acele bucățele astfel încât să nu se facă praf creația (eu am terminat ASE-ul, am uitat să vă spun). Am obținut un planșeu greu de 50kg. Atât de greu era de manipulat acest planșeu, însă atât de mândru eram de el, încât am început să îl colorez. Deja prindea culoare și viață barul meu iar eu aveam mai multă energie ca oricând.
După vreo două săptămâni, în care casa era toată plină de rumeguș (neinspirat fiind să fac multe tăieturi în casă), peste tot găseai bucăți de lemn, eu eram epuizat și mirosea intens a vopsea, proiectul a fost inaugurat cu multa veselie. Era departe de a fi un bar cu linii drepte, bine și precis executat. Însă era făcut de mine, învățasem extrem de multe lucruri, trecusem prin stări diferite și aveam un sentiment excelent.
M-am cocoțat pe scaunul de bar (realizat tot de mine), am dat drumul în surdină la Sinatra, am chemat trei prieteni și am savurat împreună unul din cele mai însuflețite vinuri.
Be First to Comment