M-am trezit devreme, sau de fapt, cine știe – norii erau fără număr, fără număr și afară domnea o oarecare întunecime. Se prea poate să fi fost și ora 10. Nu, nu prea cred, ceasul miorlăitor deșteptător nu-mi permite să dorm atât de târziu.
M-am așezat la masa de lucru, am răsuflat resemnată la vederea dezastrului obișnuit, și m-am împins cu scaunul până la calculator. În fața căruia minutele au trecut ca orele. Sau invers să fi fost?
Am lucrat de zor, n-am făcut mai nimic, dar nu are importanță – bine că am avut eu impresia că dau pe afară de atâta hărnicie. Și cum cei harnici trebuie recompensați cumva [ că e Zâna Măseluță, că e vreun moș dintre cei mulți], așa trebuie să fiu și eu.
Mi-am lustruit cizmulițele acum 4 ani, le-am făcut roșu aprins, până au făcut clăbuci.
Acum stau și mă întreb dacă bine am făcut.
sapunzain îmi spune că dacă totul a decurs natural, cu miros de brad, portocale și scorțișoară, atunci e foarte bine. Atâta doar că în ecuația cu cizmulițele și clabucii ar fi trebuit să figurez și eu.
Pe post de subiect al operațiunii de clăbucire.
Be First to Comment