“Vă rog să îmi spuneți ce vedeți”. Parcă așa spune replica aceea din filme, în care de regulă un sărit de pe fix se află față în față cu un personaj în halat alb.
Nu am studiat psihologie, dar cred că trebuie să fie fascinant să te pricepi la a citi un om doar prin prisma imaginației sale. Desigur, eu nu cred că se poate, și să vă spun și de ce? Nu, mai bine nu, am niște aparențe de păstrat :).
Dar astăzi, haideți să jucăm puțin în film. Eu voi fi personajul în halat alb [ pe bune, chiar port un halat alb], și voi veți fi cei care răspundeți. Ignorați, vă rog, sintagma folosită în introducere, persoanele de față se exclud – cel puțin așa spune o regulă nescrisă.
Ok, știm de la început că ceea ce veți vedea este o lucrare de artă, creație Anca Rasteanu. Tabloul înrămat, realizat într-o tehnică mixtă și intitulat atât de frumos “Zborul“, mă va ajuta pe mine să vă “citesc”. Mă rog, așa am învățat eu din filme – bine că nu mă uit la alt gen, nu? ;)
Răspund eu prima, să vă faceți curaj.
Eu văd așa : un ocean adânc și tulburat la suprafață , un foc ce arde chiar deasupra, scrumul unei țigări pe jumătate fumate [ câtă precizie, domnule!] , o aluniță care seamănă cu a lui Marilyn, o yală de pe-o ușă cam subțire.
Nici nu vreau să știu ce spune asta despre mine :).
Acum e rândul vostru. Nu vă grăbiți, avem o săptămâna întreagă înainte.
Eu vad un caine botos, cu o ureche albastra , o inima care e gata sa o ia la fuga de emotie, un soare care apune in marea albastra si o baltoaca in care se reflecta razele soarelui. :)
sa fie Betmen? sau “ala negru care respira greu”?
totus intreb preventiv “cat e halatul?”
dincolo era mai ieftin, cu siguranta…………………;)
Eu vad o vaza cu flori frumoase…:)