În tutorialul de astăzi vom vedea care sunt pașii pe care trebuie să îi parcurgem pentru a face o chitară în miniatură. În cazul de față este vorba despre o chitară clasică și roșie. Chitara clasică nu are foarte multe detalii, de aceea este cea mai potrivită pentru a face chitare mici, pentru cercei sau brățări sau chiar inele.
1. Materialul – cel mai bine este ca materialul ales să aibă aceeasi culoare cu cea predominantă în modelul de chitară ales, ca să nu ne dea batăi de cap la pictat. :D
Dacă nu avem culoarea respectivă, atunci alb este cel mai ușor de folosit ca bază.
Eu am ales FIMO Metallic Ruby Red.
2. Unelte A. Instrumente de modelat – un cutter și un ac sunt de ajuns, dar v-ar putea folosi și altele pentru unele detalii.
B. O pensulă sau alt obiect cu un capăt rotunjit și fin, pentru a scăpa de unele tăieturi sau urme superficiale.
C. Pensulă subțire pentru pictat.
D. Pensulă pentru lăcuit.
3. Forma de chitară – pentru aceasta avem nevoie de o imagine cu o chitară, o foaie de plastic transparent și un marker subțire.
Eu am cumpărat foi de plastic de la un magazin la care se prind cărți printate. :D
Micșorăm imaginea chitării pe monitor până ajunge la mărimea dorită, punem o bucată din foaia de platic pe monitor și trasăm conturul.
Decupăm cât mai exact forma chitării.
4. Diferite forme de chitară – dacă lutul folosit este alb sau deschis la culoare, aveți grijă pe ce parte atingeți chitara de partea formei cu marker pe ea.
5. Pictura – Am văzut mai multe chitare făcute direct din lut polieric colorat, dar mie îmi place mai mult cum se văd pictate unele dintre elemente. :)
Vopseaua acrilică este foarte potrivită pentru pictura pe lut polimeric și, din experiența mea, este și foarte rezistentă în timp, chiar și la spălare. :P
6. Lăcuirea – Am ales un lac mat, pe bază de apă.
Lacurile mate sunt mai potrivite pentru miniaturi realistice; lacurile lucioase tind să ”ascundă” detalii și texturi, mai ales când bate lumina în obiectele respective.
7. Suprafața de lucru și roller – În loc de roller se poate folosi orice obiect dur și fin (o cutiuță curată din metal, de exemplu).
În loc de roller eu am folosit mașina de modelat, (e mult mai eficientă).
8. Se rupe 1/8 (”o dungă”) din pachetul de FIMO – această cantitate este de ajuns pentru două chitare de 5 cm lungime.
Se presează lutul la grosimea dorită si la lungimi și lățimi mai mari decât cele ale formei de chitară.
Se pune forma peste lut și se presează și ea foarte puțin.
9. O chitară adevărată are gâtul (griful) mai subțire decât corpul, așa că vom presa și noi ceva mai mult pe gâtul chitării noastre. :D
10. Cu un cutter tăiem și îndepărtăm surplusul de lut de pe lângă formă.
La acest pas ne poate fi de ajutor un cutter rotund dacă nu reușim să îi dăm o formă mulțumitoare cu cel drept.
11. După ce tăiem tot ce e în plus, îndepărtăm forma din plastic, cu grijă.
12. Cu un ac punctăm ușor detaliile pe care vrem să le scoatem în evidență.
13. Adăugăm detaliile în relief, atât pe corp cât și pe capul chitarei.
Tot la acest pas găurim acolo unde știm că va fi nevoie de găuri.
14. Când vrem să facem două la fel, cel mai bine este să le facem în același timp, altfel sunt slabe șanse să ne iasă aceleași forme și aceleași culori.
15. Punem chitarele la copt cu fața în jos, pentru ca acea curbură a gâtului să fie în partea din spate.
Dacă nu ați mai copt FIMO niciodată, vă rog să citiți articolul referitor la coacere.
16. La câteva ore după ce le-am scos din cuptor, preferabil 24 de ore, pictăm chitara în culoarea de bază.
Vopseaua acrilică aderă mai bine la un strat de vopsea (tot acrilică) decât la lutul nevopsit și de aceea recomand să nu pictați detaliile direct pe lut.
17. După ce baza de vopsea s-a uscat, pictăm toate celelalte detalii.
18. După ce vopseaua s-a uscat complet (din nou, ideal ar fi să așteptăm 24 de ore) lăcuim cu un strat de lac mat, sau două, dacă pare necesar.
După ce s-a uscat și lacul, adăugăm accesoriile metalice.
Și gata! :D
Dacă sunt anumite tutoriale legate de lut polimeric pe care ați vrea să le fac, nu ezitați sa-mi spuneți intr-un comentariu sau mesaj. :D
Spor și inspirație!
[[[REMBRANDT]]]
un tutorial foarte bun, iar chitarile sunt super
Buna ! Foarte fain. Culoarea de baza pt vopsit este tot acrilica? :)
Da, tot acrilica. O sa trec in tutorial. :D Va multumesc, fetelor!
ce bine arata! :)
Arata minunat!Felicitari!^^
Un tutorial foarte reusit cu rezultate pe masura.
imi place foarte mult si e si foarte folositor acest tutorial ! te incurajez sa mai faci in continuare , ca pe mine ma ajuta , sincer , foarte mult tutorialele tale. Daca tot e sa mai faci , pe mine m-ar ajuta unul cu floricele , cum ai mai facut unul , dar nu cu trandafiri sau maci :P