De aproape 3 ani stau intr-un apartament in chirie si simt ca nu ma leaga nimic de acesta. Inafara de florile mele insetate si o pisica mica si pufoasa, alte guri nu am de hranit. Obisnuita fiind sa ma mut in fiecare an, prefer sa nu imi prind radacini nicaieri, cu o gandire cat se poate de practica: “O sa imi ia o vesnicie sa imi demontez si apoi sa mai si car toate catrafusele astea!”. Asa ca incerc sa minimalizez interventiile asupra habitatului. Dar sa nu va inchipuiti ca dupa 3 ani de zile camera mea e chiar o incapere rupta dintr-o inchisoare de maxima securitate. Si acum cand ma uit in jur stiu exact ce lipseste dar fac compromisuri: vad o lustra oribila si pereti goi si albi.
Cu siguranta nu sunt singura care viseaza la o casa/ apartament cu o aprenta persoanala, plin/a de caldura atat pentru mine cat si pentru cei care ii calca pragul. Vad lemn mult, culori nebune ce nu au ce cauta pe pereti, fibre naturale impletite, rasucite ce imbraca totul intr-o atmosfera de voie buna si mister. Un lucru imi doresc de cand eram mica: sa imi incarc peretii in amintiri si obiecte facute cu multa dragoste si pasiune. Tablouri mici, mari, medii, singuratice sau in conversatie cu altele…tablouri care sa imi zica in fiecare zi: “Buna dimineata, noi o sa fim toata ziua aici!”
Mare mi-a fost mirarea cand am inceput sa caut manute talentate aici. E nebunie! Oamenii astia au un talent incredibil si imaginatie “sanatoasa”. Pe langa asta si tehnicile sunt atat de variate si ingenioase.
Intrati, galeria de arta e deschisa!
Be First to Comment