se intampla sa cari dupa tine un bagaj de emotii, trairi, sentimente in stare latenta sau pe cale de a erupe, frustrari, bucurii, mici sau mari, frica, impliniri, deziluzii si multe, multe vise si sperante! Cateodata ai senzatia ca te acopera fara sa-ti lase vreo supapa de respiro. Dar e fix asa cum ar trebui sa fie. Deriva din natura noastra umana. Fara suisuri si coborasuri, fara trairi, ce am mai fi? De ce ne-am mai aminti? Cum am invata sa apreciem si bucuriile marunte? Cum ne-am mai dezvolta?
Parintii au de multe ori tendinta de a ne ‘ambala’ bine cu cotiere, genunchiere si casti ultraperformante, care nu cumva sa ne lovim de praguri sau de lustre. Uita sa ne ofere si veste protectoare pentru suflet, asadar ne ofera doar pansamentul ulterior. Nu e mai bine asa, oare? Avem nevoie de experiete proprii. Glbene, rosii, verzi, cum or fi. Vrem mai mult decat roz. Ele ne modeleaza si ne transforma in personaje memorabile pentru unii, pentru cei care conteaza.
Iar daca si tu iti iubesti starile de spririt, cat de variate ar fi ele, fie si negative, iar doua palme iti sunt insuficiente sa iti cari sufletul pribeag, iti propun o geanta trainica de la Arhdorelsandu. Sa le iei mereu cu tine, sa nu iti alunece printre degete ceea ce te face om! Ah, dar sa nu uiti sa fii si uman!
Doamne, ca frumos mai scrii! :)