La mulți ani florilor dragi, să fim iubite și sănătoase și să avem parte numai de bucurii! ;)
Astăzi vorbim despre minunatele ouă de Paște. La noi în țara, tradiția vopsirii ouălor de Paște este înfloritoare, transformată în artă și plăcere. Cea mai spectaculoasă metodă dintre toate este încondeiatul ouălor, tradiție practicată și astăzi în anumite zone ale țării. Însă pentru consumul de sărbători, este o muncă de sisif, așa că majoritatea aleg vopsirea ouălor cu vopsea din comerț sau colorarea naturală a acestora, utilizând pigmenții naturali din plante.
Ouăle de Paște pot fi decorate într-o mulțime de feluri. Pot fi colorate cu vopsea acrilică și desenate după bunul plac al copiilor sau al adulților creativi :D. Pot fi vopsite cu ajutorul hârtiei creponate, prin învelirea oului în hârtie și introducerea acestuia în apa fiartă care va ajuta la transferarea culorii pe ou.
Se poate folosi mulțimea de stickere colorate, vesele precum creatorul ce le folosește, sau de ce nu, să ne aducem aminte de celebra frunză de leuștean, rămasă în amintirea copilăriei noastre. Se lipea frunza de ou, se introducea oul într-un dres fîn și apoi în vopsea. Ce vremuri!
Prin diferitele metode existente, ouăle de Paște sunt atât de diverse precum oamenii. Nu găsești două identice. Și asta e partea cea mai amuzantă :D
La mine în familie, atât mama cât și bunicile foloseau vopsea din comerț aplicând o metodă aparte. Înainte de toate, ouăle trebuiesc degresate astfel încât vopseaua să prindă cât mai bine. Fiecare ou se spală cu apa și săpun lichid sau detergent. Apoi se pun la fiert. Este important ca oul să fiarbă suficient încât să fie tare și să nu se strice dacă sunt păstrate mai mult timp. Astfel, noi punem ouăle la fiert cu un strop de sare și le lăsăm cam o oră, sau aproximativ 20 de minute de când clocotește apa. Apoi le lăsăm să se răcească.
Vopseaua se pregătește separat, prin fierbere sau în funcție de rețeta indicată de fiecare producător. Se adaugă oțet după recomandare care ajută la fixarea culorii, atât în cazul vopselei cât și a pigmenților naturali. Noi folosim pe aragaz conserve goale pentru fiecare culoare , în care preparăm vopseaua. Cu vopseaua pregătită în acest stadiu se pot colora ouăle fără probleme, căpătând o culoare uni.
Noi însă adăugăm în fiecare vopsea o lingură de ulei . Cu această metodă, ouăle pot fi colorate mai pestriț și îmbinate mai multe culori pe un singur ou. Nici un model nu va fi asemănător cu celălalt, obținând astfel o feerie de culori și modele.
Se adaugă uleiul în culoare și se păstrează vopseaua pe aragaz, însă nu se fierbe. Vopseaua trebuie să fie în permanență caldă însă mare grijă că după adăugarea uleiului , aceasta să nu ajungă iar în punctul de fierbere. Operațiunea necesită un pic mai multă atenție însă merită ï. O lingură de ulei este suficientă pentru un recipient de vopsea de dimensiunea unei conserve. Pentru că uleiul nu se amestecă cu apa, când oul intră în contact va prelua pe suprafața sa în anumite zone culoarea din recipient și pe alte zone ulei, care va forma o peliculă ce nu va permite colorarea zonei respective. Pentru vopsire, puneți oul pe o lingură și introduceți-o în prima culoare care va place. După câteva secunde, îl scoateți și îl introduceți cu lingura în următoarea culoare. Posibilitățile de colorare sunt multiple. Puteți introduce un ou în două culori sau în mai multe.
Vă doresc sărbători liniștite și pline de armonie!
Felicitari! frumos articol, plin de culoare :)
La multi ani tuturor floricelelor!!!!
multumesc ! :)
Foarte frumos articol! La mine in familie folosim metoda “ciorapului” si decoram ouale cu diversele modele de frunze pe care le gasim in gradina sau la piata … :) Cei mai indemanatici le incondeiaza, ma mai joc si eu putin cu condeiul dar mie nu prea imi ies modelele :))) Spor la vopsit si decorat oua tuturor!