Zilile acestea simt nevoia să fiu înconjurată de culori cât mai multe. O fi oare din cauza vremii… Iar din această nevoie s-a născut şi acest proiect colorat şi vesel.
Azi vom face multe pom-pom-uri dragălaşe şi pufoase, din care mai apoi vom crea o pernă numai bună de a completa un scaun simplu.
Să începem:
– carton
– foarfecă
– creion
– un obiect rotund (eu am folosit un suport pahar)
– fire colorate
Pom-pom-uri se pot realiza prin mai multe tehnici, dar eu prefer această metoda învăţată încă de la bunica mea (la vremea aceea dragă aşa îmi făceam mingiuţele :-) ) pentru că astfel parcă îmi ies mai pufoase. Iată cum se fac:
Conturăm un cerc pe carton cu ajutorul obiectului rotund ales (pahar, suport creion, suport pahar, recipient de crema etc.), apoi desenăm un alt cerc mai micuţ în interior.
Decupăm cercul din interior. După care începem să înfaşurăm inelul din carton cu firul ales.
Când avem cel puţin trei-patru straturi de fir pe inel începem să tăiem firul la margine. Merge un pic mai greu până ce ajunge foarfeca la carton, apoi tăiem tot de jur împrejur. Băgăm un fir, două, între cartoane şi legăm cât se poate de strâns.
Apoi scoatem cartoanele, tăiem şi aranjăm un pic firele mai lungi astfel încât să formăm un pompom căt mai frumos.
Repetăm de câte ori este nevoie să putem pregăti perna pentru scăunel.
Când avem destule pom-pom-uri, cu ajutorul unui ac le coasem în formă rotundă (sau orice altă formă doriţi) şi este gata perna pufoasă şi veselă. Eu am înveselit un scaun simplu rotund, care fiind din metal mi s-a parut destul de rece aşa, fără “haină” (perna se poate lega de piciorele scaunului pentru a fi mai stabilă).
Însă pentru ce veţi folosi perna pe care urmează să o pregătiţi depinde doar de imaginaţia voastră!
Idei colorate şi vesele vă doresc!
Frumos tare tare! :)
Multumesc pentru idee. La cata nevoie de culoare avem in viata
noastra darul tau este deosebit defrumos.
Frumos! Mulţumim, Erika!
Dar cum arata dupa ce stai pe ele? Ma indoiesc ca-si pastreaza forma…
Arata minunat, si chiar nu stiam cum se fac de ies asa perfect rotunde .Felicitari si multumim.