Târgurile reprezintă locul ideal pentru a-ţi expune produsele, pentru a obţine un profit, a crea noi contacte şi pentru a primi feedback.
În cadrul unui târg, unde pot fi zeci de participanţi, un stand altfel şi inovativ este cel care atrage atenţia clienţilor.
Planifică din timp amenajarea standului. Înainte de prima ieşire ‚în societate’ a standului îl poţi amenaja în livingul sau curtea ta. Atfel îţi poţi face o părere de cum va arăta standul, dacă mai trebuie adăugat ceva sau ce modificări mai trebuie făcută şi dacă se încadrează în spaţiul pe care îl vei avea la dispoziţie.
Ca şi în cazul creaţilor şi al articolelor de promovare, standul reprezintă brandul tău şi face parte din promovarea imaginii lui. De aceea încearcă să creezi un stand altfel – evită combo-ul masă şi şevalent, deja mult prea des întâlnit – care să atragă atenţia, să flateze produsele tale şi care să fie primitor.
Contruieşte standul pe verticală şi la diferite înălţimi. Astfel standul tău va putea fi văzut de la distanţă şi va putea ‚primi’ mai mulţi vizitatori în acelaşi timp. Încearcă să expui cât mai mult la nivelul ochilor.
Dacă totuşi ai o masă, fie adusă de tine sau pusă la dispoziţia ta de către organizatori, acoperă-o cu o faţă de masă mai lungă, să acopere picioarele mesei – are un aspect mai întreţinut şi elegant aşa. Faţa de masă ar fi ideal să fie în aceleaşi culori sau nuanţe cu logo-ul tău.
Crează-ţi un banner. Acesta îşi va oferi vizibilitate şi mai multă încredere din partea vizitatorilor.
Afişează preţurile produselor. Sunt clienţi care se sfiesc să întrebe cât costă anumite produse şi ar fi păcat să îi laşi să plece mai departe aşa uşor. Poţi afişa preţurile notate frumos pe diferite bileţele în dreptul produselor sau pe eticheta lor.
Deasemenea este recomandat să ai etichete la toate produsele. Pentru asta poţi folosi cărţile de vizită, le găureşti cu capsatorul şi le prinzi cu o panglică chic. Nu uita să laşi cărţile de vizită pe masă, la-ndemâna trecătorilor.
Un alt aspect important sunt ambajele. Nu ştiu exact de ce, dar întotdeauna sunt încântată de ambajele în care îmi primesc produsele ce tocmai le-am achiziţionat. Este ca un bonus, ceva draguţ ce primesc în plus, fără a plăti pentru el (cel puţin nu direct). Ambalaje pot fi simple, elegante, retro, cu imprimeu..important este să aibă logo-ul tău pe ele.
Mai puţin înseamnă mai mult. Nu supra-încărca standul. Un stand în culori atent alese, cu piese de decor fiecare la locul ei, produse atent prezentate are acel aspect de eleganţă şi parcă te invită să-l descoperi. Cel puţin aşa consider eu.
De multe ori, mai ales dacă târgul este în altă localitate, primul gând este acela de a avea un stand cât mai uşor de transportat şi montat. Este şi normal aşa. Dar târgurile sunt grele – orele multe de stat în picioare, zâmbete peste zâmbete şi uneori nici soarele nu mai vrea să zâmbească – aşa că poate merită acel efort în plus pentru a crea mai mult impact, pentru a vinde mai mult şi pentru a crea o bază de clienţi.
Adaugă piese de decor standului. Pot fi flori sau elemente de decor create de tine, nu foarte multe, doar atât cât să adauge acel ceva unic standului tău, important este să fie ceva haios sau interesant. Cu siguranţă va atrage atenţia şi multe zâmbete, va porni conversaţii şi îţi va aduce potenţiali clienţi.
Nu îţi uita cutia cu unelte. Este bine să ai câteva unelte şi materie primă la tine pentru a putea modifica pe loc, dacă este cazul, câte o piesă. Personalizarea produselor pe loc îi va încânta pe clienţi, îi va face să se simtă speciali şi îţi va creşte numărul de vânzări.
Bineînţeles că un stand frumos, cu toate instrumentele necesare expunerii produselor, materialele de marketing, drumul, taxa de participare şi alte cheltuieli – să nu mai vorbim de produsele în sine – presupun cheltuieli considerabile. De aceea este bine să îţi faci un plan pentru standul tău, o investiţie iniţială, pe care să-l foloseşti la fiecare târg. Chiar dacă îi vei mai adâuga mici modificări, piesele mai mari ale standului sunt de cele mai multe ori cele mai costisitoare.
O altă variantă ar fi să reutilizezi piese de decor mai vechi şi să le transformi în dispozitive de expunere. Lasa-ţi imaginaţia să zboare.
Şi nu în ultimul rând, să te distrezi! Să profiţi cât poţi de mult de experienţa ta la fiecare târg. Din fiecare poţi învâţa ceva nou, cunoşţi oameni interesanţi, primeşti feedback asupra produselor tale, îţi cunoşti cumpărătorii. Nu uita să aplici regulile de fair-play faţă de ceilalţi participanţi.
Sper că au fost de ajutor cele două articole şi vă invit să adăugaţi şi voi sugestile voastre pentru o experienţă cât mai plăcută la târguri.
*Pozele sunt cu standurile prezente la Cluj Fashion Week şi sunt făcute de către Mad.
super articol, plin de sfaturi utile, de care merita sa tinem cont! multumesc!
toate acestea sunt binevenite, multumim si mai asteptam astfel de sfaturi!!!
[…] de DomnisoaraBabacilu pe 09.06.2010 in Uncategorized. Daca Anky tot v-a arata ieri cate ceva din colectia cea noua si fabuloasa de la Mad, m-am gandit ca astazi produsul zilei pe breslog sa fie […]
…de ceva vreme ma intrebam ce sa-mi atarn creatiile ca sa fiu in randul lumii
uitasem ideea principala: trebuie sa iesi in evidenta!
multumesc :)