A început sezonul târgurilor. Handmade, vintage, cu tematică, cu vechime şi tradiţie sau ediţii noi şi inedite, târgurile sunt la modă. Iar noi, artizanii, suntem cei care le dăm culoare cu produsele şi standurile noastre.
Târgurile sunt un prilej bun să ne expunem şi vindem produsele, dar nu întotdeauna asta este cea mai importantă caracteristică a lor. Aici avem posibilitatea să stabilim noi contacte, apar noi oportunităţi de colaborare şi de aici ne facem cunoscuţi.
Deşi nu am fost la foarte multe târguri, mi-a plăcut fiecare experienţă. Totuşi pentru acest articol am rugat-o pe Arabela să ne ajute cu câteva sfaturi, la care am adăugat experienţele mele şi ale altora.
Cum alegi târgurile la care participi?
Bineînţeles, poţi merge la toate târgurile care se organizează, dar este foarte posibil să nu poţi ajunge la toate, mai ales dacă mai ai un job sau studiezi. Poate că este mai bine să alegi să participi la acele târguri cu experienţă sau care sunt pe stilul produselor tale, cele care îţi oferă ceva cât mai potrivit pentru tine.
Deasemenea este foarte important să cunoşti detaliile oganizării târgului la care participi. Întreabă-i pe organizatori tot ceea ce te interesează: evenimenul are loc afară sau înăuntru? Trebuie să îţi aduci tu scaune şi masă? Cât de mare este spaţiul de expunere? Ce trebuie să aduci cu tine?
Un zâmbet face toată diferenţa! Zâmbeşte clienţilor şi vizitatorilor, fi mereu disponibil şi amabil. Poate că nu o să ai chef să zâmbeşti tot timpul, poate este prea cald sau răcoare, poate vânzările nu merg cum te aşteptai sau eşti obosit/ă, dar este foarte important să zâmbeşti clienţilor, să îi faci să se simtă bine veniţi şi să-i inviţi la dialog. Încearcă un mic exerciţiu: cum ţi-ai dori să fi tratat când intri într-un magazin, ca şi client? Aplică acelaşi tratament clienţilor tăi!
Odată ce ai făcut contact cu o persoană, încearcă să porneşti o conversaţie. Dacă este interesat/ă de un anumit produs, îi poţi povesti despre cum a fost făcut, ce te-a inspirat. Chiar dacă potenţialul client pleacă mai departe, fără a cumpăra nimic, mulţumeşte-i pentru că s-a oprit la tine şi zâmbeşte-i. Cine ştie? Poate se întoarece!
Încearcă, pe cît posibil, să nu mănânci la stand şi să eviţi conversaţiile lungi la telefonul mobil.
Lucruri mici, care contează!
Înafară de mobilierul de expunere şi produsele tale, sunt câteva lucruşoare mărunte care te pot salva; cum ar fi: ace, scotch, pioneze, foarfece, pixuri, hârtie, capsator, calculator, prosoape de hâtrie şi alte astfel de lucruşoare.
Foarte important este să ai mult mărunţis la tine în aşa fel încât să ai să oferi rest la fiecare client. Este foarte, foarte neplăcut să cumperi ceva, iar vânzătorul să nu aibă să îţi dea rest. Riscul ca acel client să renuţe la produse şi să cumpere de la altcineva este foarte mare şi chiar dacă cumpără de la tine, probabil nu va mai reveni. Eu am renunţat să mai cumpăr produse de la patiseria din cartierul meu pentru că am fost de 3 ori şi de fiecare dată nu aveau să-mi dea rest. Dacă rămâi fără bani mărunţi, încearcă să îi schimbi, la un magazin sau o bancă din apropiere.
Nu uita de cărţile de vizită! Nu ştiu dacă pot să accentuez cât de importante sunt cărţile de vizită la un târg. Foarte importante! :P
Acestea pot fi stilizate, cu logo-ul tău, în culorile brandului sau pot fi simple (pentru a economisi nişte bănuţi, le poţi scoate la imprimantă pe hârtie albă sau colorată) important este să aibă numele tău şi al brandului tău şi cum poţi fi contactat. Nu uita să treci şi adresa magazinului tău şi a blogului/site-ului şi adresa ta de email.
Cărţile de vizită sunt portiţa către comenzii viitoare şi colaborări. Poate cuiva îi plac foarte tare produsele tale dar, din diverse motive, nu vrea să cumpere acum. Dacă va avea cartea ta de vizită, va şti cum să te găsească. Oferă cărţile de vizită atât tuturor vizitatorilor cât şi celorlaţi artizani participanţi la târg.
Ţine-te de promisiuni! Dacă un târg durează 3 zile, atunci participă la toate cele 3 zile. Sunt clienţi care pe asta se bazează, poate se hotărăsc mai greu, iar când se întorc la târg şi nu te mai găsesc vor fi dezamagiţi. Dacă te-ai angajat să participi la un eveniment, ‚rămâi în horă’ până la sfârşit, chiar dacă anumite aspecte nu îţi mai convin.
În rest este exact cum mi-a spus Arabela: să urmezi normele bunului simţ, să nu vorbeşti pe nimeni de rău, să nu ai o atitudine negativă şi să nu fii nepoliticos.
Acum vă las să vă căutaţi târgul potrivit, iar săptămâna viitoare revin cu câteva sugestii despre cum să ne aranjăm standul astfel încât să fie cât mai atractiv.
uite-o pe Madaa : )
toate astea sunt foarte utile, la care as mai adauga eu, apropo de bun simt, ideea de a nu stresa clientii. O data am fost la un targ si cineva saluta absolut pe toata lumea care se uita la panou si ii imbia sa se uite etc etc. Poate la anumite persoane prinde, dar eu sunt genul de persoana care mai degraba plecaa decat sa se apropie mai mult. In font, oamenii oricum se uita si daca vor ceva, sigur or cere sa probeze, mai ales ca la targuri produsele sunt la o intidenre de mana, nu trebuie coborate din vitrina sau ceva de genul.
moderatia asta! :)))
de acord cu miss B.eu daca sunt la un stand si ma uit cu interes “shoppingacios “(evident) :) o iau instant la fuga daca cel care vinde ma “bombardeaza” cu mai mult de un salut.
Mai insit odata pe carti de vizita! :P Sunt poate cele mai importante. Deasemenea cred ca etichetele cu preturi au un rol important, mai ales pentru clientii timizi :) Si in rest nu aveti decat sa va simtiti bine si sa savurati interactiunea directa cu cei care va apreciaza munca.
:)
Despre etichete, bannere si alte lucrusoare pentru decor si stand..in articolul de sapt viitoare.
Dar exista vreo dovada clara, voua datorita cartilor de vizita v-au aparut comenzi noi dupa targuri? Eu n-am prea dat carti de vizita , decat persoanelor care mi se pareau clar in target (si aici ma refer mai mult la ultimul targ unde au fost foarte putini in target). So, any experience? :D
La FH 3 am lasat in 8 ore peste 100 de carti de vizita (cam la toata lumea) si nimeni nu m-a mai sunat …si nici comenzi online nu am primit dupa. In schimb la martisor afara m-a mai cautat lumea dupa. Si eu deobicei dau cartile dupa target. Nu de alta dar nu vreau sa tai prea multi copaci si nici nu e placut sa iti gasesti cartile de vizita la gunoi sau pe jos.
Eu intreb deobicei noii clienti cum m-au gasit si spurpinzator google mi-a adus 3 deja ;) Breslo e bine indexat pentru astfel de cautari si traficul zilnic ajuta.
Eu vroiam sa pun accentul pe atitudinea vanzatorilor. Findca mi s-a intamplat de 2 ori deja sa imi stea in gat fiecare pereche de cercei pe care o dau, datorita vanzatorilor vecini care m-ar fi omorat din priviri :( So SMILE and BE FRIENDS!
Va pupa din Timisoara, Banana
Si foarte important vedeti ce faceti cu banii ce i-ati castigat in drum spre casa, ca eu nu am mai ajuns cu ei de la Bucuresti si mai mult au plecat cu tot cu telefon (noaptea pe tren din borseta de la brau :((( )
Si, pentru cunoscatori, uite-l si pe Luigi in poza :)) Say Hi, everyone!
Ca sa nu fiu complet offtopic, eu as mai adauga ca, pe cat posibil, sa incercati sa lucrati ceva la stand (fara a ignora clientii bineinteles). Oamenii sunt mereu interesati de demonstratii live, vei intra mai usor in vorba cu ei si poate asa o sa aprecieze si mai mult un produs handmade.
Eu as avea de adaugat ca este foarte important si felul in care arata standul! Nu este suficient un sevalet sau un panou de scartaietoare :) So, hai sa ne folosim imaginatia si sa ne expunem lucrusoarele intr-un mod cat mai ingenios :)
Ruxi are dreptate, este foarte important sa ai un stand vizibil care sa scoata in evidenta produsele. Cat despre cartile de vizita, eu le las la vedere si am observat ca majoritatea trecatorilor “se servesc”.
Oricum, foarte dragut si util articolul :)
Am si eu o intrebare..cum as putea afla de organizarea targurilor cu mai mult timp inainte, ca sa pot vorbi cu organizatorii si sa imi pot ocupa un loc la targul respectiv??si cum iau legatura cu ei?
Salut,
In timp real, poti afla de targuri de pe forum, la sectiunea dedicata. Pentru fiecare anunt pus pe forum se specifica si cum poti luat legatura cu organizatorii targului respectiv:
http://www.breslo.ro/Forum/Locuri-si-Evenimente_category_9
Multumesc foarte mult! o zi frumoasa!
nu am fost inca la niciun targ ..si nici nu stiu ff multe despre aceste targuri..sunt noua pe aici ..daca imi poate da cineva cateva informatii…adica trebuie sa participi doar cu produse hand made sau nu numai ..cat ajunge sa coste cele 3 zile de targ..si cu cat timp inainte te poti inscrie…
Vreo indrumatoare se incumeta??:PP..
Multumesc …