Tentații

Ignor de câtăva vreme faptul că în fiecare zi mănânc ceva dulce – și ca să sune și mai rău, ceva dulce cumpărat, că dacă prajituream eu [ or someone else], poate îmi acordam niște circumstanțe atenuante.
Mă mai răzvrătesc, sau cel puțin încerc, dar impulsul e atât de anemic încât și lui i se face jenă.
Mă mai păcălesc cu 30 de minute de alergare o dată la două zile, spre distracția zgomotoasă chiar și cu căști a sectorului muncitoresc aflat în pragul vârstei critice. Corectez – în pragul celei de-a doua vârste critice.

Mă așez la masă tastatură, îmi plimb agale privirea încoace încolo și mă opresc asupra unei ….prăjituri. Probabil privirea mi se umple de o strălucire instantanee, urmată brusc de vai, tristețea nemăsurată datorată distanței care ne desparte. Și de parcă asta nu era suficient, concentrată acum asupra literelor și cuvintelor, ce să vezi?
Prăjitura dispăru îndată, și în locul ei apăru săpunul anticelulitic de la monica74.
74? Sper că nu-s kilograme, îmi spun eu profund îngrijorată și deloc doritoare să mă despart de zona dulce.

Deși nici însușirile reparatoare, anticelulitice, dezodorizante, hidratante, tonice sau exfoliante ale acestui săpun nu sună rău. Sau aromele de cafea, mentă și portocale.

Oh, acum sunt puțintel confuză.

Cafea… mentă…. portocale ….

Sigur nu vorbim despre ceva dulce? :)