Stăteam

Stăteam sub un cais, sau poate păr. Sau poate portocal. Și mă uitam cum cad când flori, când frunze, când câte-un fruct portocaliu.
Portocaliu cât soarele și luna la un loc, cât o planetă Marte luminată de un soare, cât un deșert concentrat în cel mai mic boboc de cactus.

Și mă gândeam…mă gândeam că bine-ar fi să nu mă gândesc la nimic. Chiar încercam și eșuam. De multe ori, de fiecare dată chiar.
Și era liniște și eram sigură că se va spulbera. De către cine, cum sau când – niște necunoscute.
Și era bine și-mi ziceam că aș putea și eu cândva.

Picta.
Ca Stella.
O sticlă, două. Poate trei. Cu flori, cu fluturi, struguri, frunze multe.

Cu o caisă, o pară.
Sau o portocală.