Mișcările pensulei sau daltei, gesturile pe care un artist le execută în realizarea unei picturi, sculpturi, obiect design sunt asemenea gesturilor unui muzician. Amândoi au nevoie de gesturi precise pentru ca opera lor să fie desăvârșită. Diferite desigur dar supuse aceluiași scop.
Această îmbinare de gesturi și deprinderi măiestre le-am întâlnit la cei doi artiști din magazinul Danthe.String.Art
Obiectele realizate sunt mai mult decât o invitație pentru a înțelege și iubi această tehnică desosebită: string art-ul.
Fire de ață urmăresc trasee bine definite pentru a da naștere unor experiențe vizuale încântătoare.
Am stat de vorbă cu cei doi artiști care ne-au povestit cum a început pasiunea pentru strig art și cum această tehnică cu valențe eco a însemnat o apropiere artistică între doi oameni pe care îi leagă o poveste frumoasă peste timp.
‘‘Inainte de toate, am dori sa ne prezentam. Noi suntem Dana si Theo.
De mici eram preocupati de activitati artistice. Mie (Dana) imi placea sa ma prefac ca sunt pe scena si cant, in timp ce tineam un tub de crema in mana si ma zbenguiam prin apartament, iar lui Theo ii placea sa insire ate peste tot prin casa, creand un fel de structura asemanatoare cu panza unui paianjen.
Ne-am cunoscut la varsta de treisprezece ani, cand el s-a mutat in clasa mea, in scoala generala. Astfel, am fost prieteni timp de doi ani, traind clipe frumoase, cu bunele si cu relele copilariei….
A urmat o perioada in care viata ne-a purtat pe drumuri separate, urmand a ne scoate unul in calea celuilalt douazeci de ani mai tarziu, cu ocazia unei reuniuni de clasa. Ne-am vazut gata mari, la treizeci si trei de ani, s-a produs o scanteie si… restul e istorie, cum se spune. :)
Pasiunea lui din copilarie a luat forma string art-ului acum trei ani si jumatate, cand un prieten l-a invatat despre aceasta arta din ate. Theo trecea atunci printr-o perioada foarte dificila a vietii lui… Am putea spune ca string art-ul a fost pentru el precum o luminita ce l-a scos din intunericul in care se afla.
Eu (Dana) am tot cochetat de-a lungul anilor cu microfonul si scena, pictura si desenul, publicitatea online si copywriting-ul, iar cand Theo m-a invatat tehnica string art-ului, undeva prin mai 2015, pur si simplu m-am indragostit si am inceput sa imi exprim obsesiv creativitatea prin intermediul acestei forme de arta. Obsesivitate si pasiune pe care amandoi le avem in comun. :D
Ceea ce m-a fascinat inca de la inceput este principiul pe care se bazeaza tehnica string art-ului. Frumoasele curbe care se creeaza sunt iluzii optice formate din linii drepte ce se intersecteaza conform unor principii matematice.
Asa ca ne-am hotarat sa construim. Ideea de Danthe ne-a venit cand ne gandeam amandoi intr-o zi ce nume si identitate sa dam brandului nostru, si astfel s-a nascut acest fusion intre prenumele noastre, Dana si Theo. Danthe. :)
Ne consideram doi artisti entuziasti cu o singura viziune, aceea de a da nastere frumosului in aceasta lume prin intermediul string art-ului.”
Ne alegem cu atentie materialele si optam pentru finete si acel ceva special, cum ar fi ata de matase, sau ata de broderie.
Ne place tare mult sa lucram cu lemn de brad si pietre semipretioase, sa le oferim o identitate prin forma. Noi credem ca ele spun o poveste, pe care noi o purtam mai departe, prin aportul nostru la infinita creativitate a naturii.
Experimentam culori tari, indraznete, jocuri de lumini si umbre, iluzii optice, ate deosebite ce par a fi aur galben sau platina, alteori ne jucam cu pasteluri si degradeuri. Sa luam spre exemplu matasea, care este extraordinar de versatila, iti vorbeste prin luciul fibrei ei, si creeaza ape, parca schimbandu-si culoarea in creatiile noastre.
Lucrarile noastre de string art sunt mesterite cu si din dragoste pentru arta si frumos. Ele au ca inspiratie frumusetea naturii, simplitatea complexa a acesteia, armonia si geometria ei sacra.
Invatam si evoluam fara sa ne oprim, si cerem din ce in ce mai mult de la materialele noastre, care nu inceteaza sa ne uimeasca prin cat de multe posibilitati au de oferit.
La inceput au fost tablourile string art, acum deschidem un nou capitol prin mesterirea ceasurilor de perete, iar in viitorul apropiat speram sa faurim o mobila cu totul si cu totul deosebita.
Ne dorim sa aducem bucurie, un plus de valoare si culoare in viata fiecaruia si sa lasam ceva in urma, care sa dainuiasca peste ani, si poate din generatie in generatie, cine stie.
Avem chiar si doua mascote, Mika si Diesel, pisicile casei. :)
Tablou ‘Noaptea instelata a lui Van Gogh’
Cand vine vorba de creatiile noastre, caracteristicile eco ne preocupa incepand de la primul si pana la ultimul pas.
Materialele folosite de noi sunt preponderent naturale si implica un minim de procese tehnologice.
Sculele noastre sunt mainile, dalta si ciocanul. In ceea ce priveste ultimele doua, fac parte din treaba lui Theo, pe langa teserea atei pe cuie. :)
De asemenea, impachetarea este realizata din materiale reciclate.
Frumos articol, frumoase creațiile voastre
Multumim din suflet! :)
Dana&Theo