Vioara ma asteapta cuminte pe suportul ei. Nu gasesc arcusul, iar s-a facut pierdut pe undeva, printre rafturile gemand de carti si scaunele pline de partituri muzicale.
Ma prefac ca il caut, profitand ca sa mai mangai usor paginile cu note muzicale care par furnici in continua miscare.
Soarele ma priveste ingaduitor si imi mai daruieste cateva minute de lumina, o lumina de foc rosiatic, calda si invaluitoare.
L-am gasit, strengarul. Se ascundea sub o palarie, prefacandu-se cuier.
Ma asez pe canapeaua veche si incep sa cant. Intai incet, convingand vioara sa scoata sunete prelungi, tanguitoare. Pe masura ce furnicile incep sa fie din ce in ce mai zglobii, si muzica isi schimba dinamica.
Se intampla ceva ciudat, totusi. Muzica e doar in capul meu. Ma intreb mirata cine inghite sunetele, in timp ce ma trezesc complet. Nu disting decat umbre familiare in incapere, acum ca soarele si-a luat ramas bun.
Aprind o lumanare in farfuriuta ei patinata de timp. Si misterul se dezvaluie.
E pe perete. Pictata. Dar pare atat de vie, atat de aici,stiu ca de aceea o simteam in palme .
Vioara ilikrt imprastie note suave, impletite simbiotic cu lumina flacarii de lumanare.
Sau o fi soarele, intors de la apus?
Foarte frumoasa interpretare, iti multumesc!
Ce poveste frumoasa si ce imagini pline de viata ai creat! Am citit-o cu mare placere. Multumesc.
Frumoos! Foarte frumoase – atat pictura cat si povestea, felicitari!
foarte frumos; la fel ca si celelate lucrari din magazinul tau…felicitari