Pentru ca visele noastre să fie păstrate în locuri tainice alese cu grijă, e nevoie de un obiect care să le poată cuprinde așa cum le-am ține chiar noi în palmă, cu delicatețe infinită.
Visele se pot împleti în coliere cu parfum de vară, în broșe cu sclipiri de ape limpezi, în cercei cu muzici aduse din adâncul pădurii,…toate cuprind ceva din visele noastre care se trezesc la viață atunci când purtăm acele frumuseți de care nu ne putem despărți.
Și de fiecare dată cănd dorim să le admirăm chiar și numai de dragul de a le vedea, deschidem cutia viselor în care sunt păstrate.
Pictate manual, decorate cu fantezie și inspirație, cutiile de lemn pe care SatoriArt ni le propune sunt cele cărora le putem încredința bijuteriile noastre în care stau prinse visele noastre.
Am stat de vorbă cu SatoriArt care ne-a povestit cum a început pasiunea ei pentru decorarea cutiile lor de lemn și ce înseamnă pentru ea lucrul cu materiale eco.
’’De cand am fost mica am fost pasionata de arta si de tot ce poate fi numit element de decor handmade. Reutilizam fiecare obiect si cutiuta ce in mod normal ar fi ajuns la gunoi si o transformam in ceva frumos. Desi profesia mea actuala s-a indepartat foarte mult de domeniul artelor – software engineer – m-am reintors la vechile pasiuni si m-am gandit sa creez ceva inedit. Arta in general nu este ieftina, si uneori arta este facuta mai mult de dragul artei, neavand o utilitate care sa atraga marea majoritate a oamenilor. Incercand sa combin utilitatea cu arta am ajuns la ideea cutiutelor de bijuterii si a cuferelor. Daca detii bijuterii sau orice obiecte pe care doresti sa le organizezi intr-un mod frumos, fie doresti sa faci cadou ceva inedit unei persoane dragi, atunci o cutiuta sau un cufar mereu te vor salva.
Toate obiectele pe care le creez sunt unicate, iar recent am inceput sa primesc comenzi de casete personalizate, cu initialele persoanei ce urmeaza sa primeasca acest cadou, cu un stil si o paleta de culori de asemenea solicitate la comanda.
Cutiile si cuferele, precum si celelalte obiecte pe care lucrez momentan sunt toate din lemn – aceasta fiind cea mai usoara decizie dintre toate :)
Niciodata nu stiu cum anume voi decora o cutie. Las totul in seama inspiratiei de moment. Tocmai din acest motiv este important sa am langa mine multe tipuri de materiale cu care sa pot jongla. Cand ma duc in magazinele de specialitate mereu aleg 30% materiale pe care nu le-am incercat inca, pentru a putea experimenta cu noi tehnici. In momentul in care lucrez pe o cutie, munca efectiva pe ea nu este continua, deoarece are nevoie de timp de uscare dupa fiecare strat pe care il adaug.In aceste intervale de asteptare in general ma hotarasc care va fi pasul urmator de decor, ce materiale s-ar potrivi si ce culori ar trebui sa folosesc in continuare pentru a se armoniza cu ceea ce exista deja, si toate alegerile si combinatiile pe care le fac se bazeaza pe ceea ce am la un moment dat ca si materiale de lucru in atelier.Materialele de lucru sunt o adevarata inspiratie pentru mine, deoarece trebuie sa incerc sa creez ceva inedit folosind unelte, culori si tehnici limitate, iar pentru a crea ceva aparte in aceste conditii trebuie sa te lasi purtat de creativitate si sa vezi potential in materiale aparent banale.
Din considerente eco am ales sa lucrez cu lemn. Incerc in mare parte sa folosesc materiale non-toxice, ma interesez de acest aspect atunci cand achizitionez culorile si materialele, insa de aici pana la100% eco este o cale putin mai lunga in opinia mea.Nu toate materialele de care ai nevoie au echivalent eco-friendly. In momentul in care voi folosi doar materiale eco pentru a putea realiza aceste cufere si cutii, voi fi foarte mandra.
Intre timp, sper ca fiecare dintre creatiile mele va reusi sa aduca zambetul pe chipul cuiva si sa ofere oamenilor o bucatica de arta intr-o forma aparte.’’
Be First to Comment