Dragul meu,
Iti scriu aceste randuri apasata de o tristete coplesitoare. Tatal meu a decis sa prelungim sederea la Paris intrucat nivelul meu de franceza nu a ajuns la stadarde dezirabile. Duc o munca sisifica sa invat pana si ultimul cuvant din dictionar, accentele si gramatica. Insa influentele moldovenesti din grai nu le pot sterge oricat m-as stradui.
Ieri am avut si cursuri de desen. In carbune si creion. Profesorul m-a dus pe malul Sennei sa admiram Turnul Eiffel. Ah, mon amour, ce mi-as fi dorit sa fii si tu acolo. Sa ne bucuram impreuna de briza usoara, sa ascultam ciripitul duios as pasarilor si sa imi porti mana manjita in carbune pe hartia pofticioasa! Caci nimeni nu deseneaza dragostea mai bine decat tine.
Iti trimit schitele mele, alaturi de cuvinte sumare de dor. Cu gandul la tine, nici nu mi-am dar seama cand penita le-a asternut pe hartia deja desenata. In alb si negru. Precum traiul meu cu tine departe.
Ti le trimit prin prietena mea cea buna: Mamisi. Aici, imi refuz increderea in oricine.
Sper ca te voi revedea in curand si ne vom manji mainile-n culoare, si-mi vei picta iarasi rosul in obraji.
Cu drag, vesnic a ta.
mamă, câte minunății! inclusiv scrisorica ta, ma petite :)
Minunat articol, l-am citit fără să mă ating de cafeaua de lângă mine care s-a răcit așteptându-mă. Bravo!!!
da, am decis cu greu intre plcul cu maci si gentuta pariziana.
o scrisoare minunata…
superb :)
Splendid Mamisi !!! Sunt vremuri de mult apuse …se spune . Dar tind sa cred din ce in ce mai mult ca vor reveni la viata, toata simplitatea , delicatetea si bunul gust de odinioara.
Boem, minunat, sensibil… M-ai atins!
Vai, ce frumoase! Si posetuta si articolul :).