Să vorbim despre vreme

Se spune că atunci când nu ai ce subiecte să aduci în conversație, te agăți de un colac de salvare numit “vreme”. Întâi constați, ca un profesionist, procentul de acoperire cu nori, numărul gradelor adunate la umbră [și ele fug de căldură, nu altceva], centimetrii de zăpadă care depășesc genunchii. Nu vezi interes în ochii celuilalt, dar atâta timp cât primești măcar o aplecare a capului în semn de aprobare [ sau de durere musculară, cine știe], ești fericit. Nu stați la masă ca muții, abuzând de gadgeturile din dotare.

Apoi treci la disconfortul pe care ți-l provoacă diversele manifestări ale naturii.

Aici participarea celuilalt devine mai activă. De la un “mhm, da, da” , până la un “incredibil ce mă pot durea articulațiile la schimbările bruște de temperatură”. Promițător, eh?

Ce nu știi e că imediat după colț se află capătul. Punctul terminus. Și mai departe?

Nu vă comunic că la Cluj plouă, sau că mă irită ploaia fiindcă îmi face părul creț – am urât mereu părul creț, probabil am fost pudel într-o viață anterioară și nici atunci nu mi-a plăcut .
În fond, noi avem mereu subiecte mult mai bune de discutat. Cum ar fi inelul de la incrafts, să zicem.

Combină geometria cu organicul, culori întunecate cu alb strălucitor de perlă, prefabricat și manualitate.E simplu sau complicat – depinde din ce unghi îl privești, serios și jucăuș, romantic și discret. Ar putea să treacă neobservat? Nu cred, șansele sunt mici,mici.

Cam ca cele pe care i le dau soarelui să iasă dintre nori.

Scuze ;) .