Dacă aș fi animal [nu că uneori n-aș fi], aș vrea să fiu unul liber, sălbatic, și singurul contact cu omenirea și reprezentanții săi să se realizeze prin intermediul colților mei. Albi, ascuțiți și lucioși.
Să am blană deasă, cu imprimeu atrăgător și să mă mișc languros oarecum.
Să fiu căpetenia unei mici haite, care să știe când să-mi aducă vânat proaspăt, băieți tineri și liniște la o singură mișcare din mustăți. Și ele lungi, albe și dese.
Să dorm sub cerul liber [bine, poate nu tot timpul, ploaia îmi cârlionțează blana], să alerg când și cât am chef, să …să ce?
Păi și cum să mă încurc în www dacă-s ocupată cu cele de mai sus? Cum să mai fac colecție de parfumuri? Cum să adaug piese noi, mereu noi, mereu , mereu la colecția de bijuterii?
Trebuie să facem un compromis, așa e firesc. Și deși eu și GeronimoDesign nu suntem căsătoriți/căsătorite [hi hi hi], iată ce înțelegere am făcut.
Eu mă port frumos tot timpul, GeronimoDesign vine cu un colier care să-mi satisfacă câteva cerințe.
Libertate, bijuterii, animal print.
Doamne, cat de felin(ic) scrii! :))
felin(ic) se traduce in acest caz prin “cum pot” ? :))
din experienta mea de convietuit cu mustacioase de mici proportii, de mari ambitii l-as traduce mai degraba prin “cum vreau, miauu”. Restul e tacere, adica tors. :))
Foarte frumoase colierele!