Aș putea să mă plâng că eu nu sunt la mare. Că dimpotrivă, sunt la serviciu. Dar, din fericire, nu fac parte din amatorii de mare de 1 mai. De fapt, nu fac parte din amatorii de mare, albastră, neagră, roșie sau cum o mai fi ea.
Asta nu înseamnă, desigur, că bucuria mă inundă valuri, valuri [of, tot îmi aduc aminte de mare], stând în fața calculatorului, lovind tastele nevinovate. Dar n-am ce face, chiria nu se plătește stând cu burta la soare. Mă rog, cel puțin în cazul meu.
Hmmm…..că tot veni vorba de burtă. Dacă nu o pot răsfăța cu razele soarelui și adierea brizei [nu, nu-mi place la mare, dar mă simt dintr-o dată inundată de poezie :)], m-am gândit la al-doilea-cel-mai-bun-lucru.
Se pare că și Noor.
Iată-l, domnișoarelor, doamnelor și domnilor. Dulceața mi-nu-na-tă din melcișori rotunzi ca soarele [hmmm….] de portocală!
Parfumată, vanilată, naturală. La o zvârlitură de băț, pardon…la o apăsare hotărâtă de taste.
Curios, tocmai mi-am amintit că mâine am zi liberă. Yeeeeeeeeey!
Să fie efectul portocalelor?
Be First to Comment