Apele caldute il mangaiau in timp ce se juca cu soarele printre alge. Aparent nu avea nici o grija. Ai lui erau ceva mai incolo, pierzandu-se discret in albastru. Zari o steluta de mare, dansand hipnotic. Incepu sa o urmareasca jucaus, din ce in ce mai aproape. Steluta ii zambi prietenos. Fericit, facu o tumba prin apa, si… se trezi singur. Steluta disparuse.
Dintr-odata se vazu inchis intr-o colivie de raze aurite. Curios, nu simti frica. Astepta. O voce suava se auzi din adancuri. Sau poate de sus, de foarte sus. Nu-si putea da bine seama.
“Pestisorule…sunt Zana Albastra. Albastra pentru ca al meu e adancul, si al meu e seninul presarat cu nori. Dorinta ta ascunsa m-a chemat la tine. Sunt aici sa ti-o indeplinesc.”
Uimit, si in acelasi timp atat de fericit, pestisorul nu putu sa rosteasca nici un cuvant.
“Albastru?” intreba ea. Pestisorul incuviinta.
Colivia de raze disparu. In locul ei, un mic vartej il imbratisa din toate partile pe pestisor. In cateva clipe, totul reveni la normal. Zapacit, pestisorul inota grabit inapoi la ai lui. Mirare.
“Ai aripioare albastre de dantela” , spusera toti in cor.
“Of, dar sunt acelasi. Eu. Insa mi-am dorit atat de mult sa fiu asemeni unei brose tootstuff, incat Zana mi-a indeplinit dorinta”.
Chicotind, ii deschisera oglinda-perla. Se privi in ea. “Sunt atat de frumos” , isi spuse in gand. “Exact cum imi doream”.
Si se prinse fericit pe reverul oceanului albastru.
bwe, esti incredibila !!! te rog, scrie o carte de povesti pentru copiii “mari”….voi fi prima ta cititoare fidela! :)
Brosa este atit de “aparte” incit cu adevarat pare desprinsa din poveste….
povestile pentru copii “mari” pe care le-as scrie ar suna cu totul altfel :)))))
Subscriu la ce a scris tiktakro – absolut adorabil stilul tau de a povesti, descrierile atat de plastice incat le si vezi cu ochii mintii, fara nici un efort de imaginatie! Minunat, felicitari!
:)))))))