E clar! A venit vara!
De data asta nu doar cu vorba, ci şi cu soare, căldură şi chef de ieşiri în aer liber, prin parcuri ori la iarbă verde… Orice, numai nu de stat in bucătărie pe lângă foc nu ne vine, nu-i aşa?
Aşa că de data asta am pregătit ceva special pentru voi, pentru a ne bucura de mâncare bună şi sănătoasă chiar şi în zilele fierbinţi de vară!
Good Food a fost sursa mea inspiraţională de această dată, prin această reţetă simplă, practică, rapidă şi uşoară, numai bună pentru fierbinţeala zilelor noastre!
Ingrediente (2 porţii)
1 lingură ulei de măsline
400g de dovlecei, tocaţi în bucăţi mici
200g de roşii cherry, înjumătăţite
1 căţel de usturoi, zdrobit
2 ouă
câteva frunze de busuioc sau pătrunjel, pentru servit
Mod de preparare
1. Se încinge uleiul într-o tigaie nonaderentă şi se adaugă dovleceii tocaţi după cum am arătat mai jos.
2. Se prăjesc 5 minute, amestecând des, până încep să se înmoaie, după care se adaugă roşiile şi usturoiul şi se mai lasă pe foc preţ de câteva minute.
3. Se adaugă condimentele şi se formează două adâncituri în amestec, în care se sparg ouăle.
4. Se acoperă tigaia cu un capac şi se lasă 2-3 minute până ce ouăle sunt gata, după gust.
5. Se presară deasupra câteva frunze de busuioc sau pătrunjel şi se serveşte cu pâine bună de casă.
Suuuper simplă, sănătoasă şi uşoară!
Cu drag,
♥ Diana ♥
Cred ca mi-e foame iar!!! Se poate servi si seara? ;) Doar e tot vara!
Multumim de reteta, de abia astept sa o prepar si eu fetelor mele!
La cat e de usoara nu cred ca e vreo problema in a se servi si ca ultima masa, pe seara.
Sa aveti pofta buna pentru cand o vei prepara si tu! Eu o voi prepara din nou maine! :)
Multumim Diana :)
Diana, am gatit si eu …delicioasa! Multumim :)
Tocmai am mancat si eu. O adevarata gradina parfumata de vara! Multumesc frumos, Diana :)!
Cat de faaain!! Ma bucura mult, Aura si Gaby, ca ati incercat acest preparat si ca v-a placut! Si eu l-am gatit de cateva ori zilele astea! E foarte bun! :)