“O, Tannenbaum”

Am încercat să-l ignor cât am putut. I-am negat existența din toate puterile. Atunci când a început să bântuie prin toate magazinele, împopoțonat ca la circ, și atunci când i s-au aprins luminile cu maxim de fast, în Piața Mare. În fond, era noiembrie, oameni buni! Oricum eu sunt încă ancorată în luna august, pe-un șezlong, pe o plajă cu nisip fin. Cum să vină el acum, cu toată beteala aceea atât de țipătoare, să-mi fluture pe sub nas promisiuni de cadouri, să-mi fredoneze în ureche colinde, să determine frenezii cheltuitoare și, cică, să ne îndemne să fim mai buni pentru că, nu-i așa, vine Crăciunul?

Cum spuneam, am încercat să-l ignor cât am putut. Dar, ca-n orice luptă inegală cu un advesar mult mai puternic și mai popular decât tine, am fost învinsă rușinos. Am stat în lumina beculețelor sale, am trecut pe lângă el ca din întâmplare și i-am atins crengile verzi, l-am lăsat să-și oglidească steluțele în ochii mei, am început să-mi imaginez ce-o să-mi lase  Moș Crăciun sub el și, până să-mi dau seama ce mi se întâmplă, m-am pomenit cântându-i, ca-n copilărie, “O, Tannenbaum”.

Nu mai e rost de ignorat/negat/dat treburile pe după copaci. Vine Crăciunul! Și brăduții se află deja din noiembrie peste tot, așteptând cuminți sau obraznici, discreți sau țipători, dar la fel de reali ca certitudinea că e decembrie deja și atmosfera de Crăciun începe să ne acopere ca o pătură moale și caldă.

Odată ce am intrat în starea de grație, vreau să mi-o păstrez în orice context. Pentru birou, am ales braduțul mic, cochet și vesel de la kreativkid. Liniște acum, îi cânt! ;)