O pisică mică…

O pisică mică de-aș avea…

Ei bine, acum e puțin cam târziu să lălăi așa ceva cu glas subțirel, când mângâi un motan de vreo 5 kilograme. Aproximativ.

E târziu și pentru lecțiile alea care încep cu “nu ai voie să”. De fapt, pentru lecțiile respective a fost prea târziu încă din day one. Ce să-i faci, e mai nărăvaș de felul lui. Ori asta, ori eu sunt o mototoală lipsită de autoritate. Hmmm….

Însă nu e târziu pentru un nou alint. Și cam asta ar fi patul din fetru de la YourShop – un alint.

Desigur, risc să pățesc ce am pățit cu marea majoritate a celorlalte alinturi. Să zacă ignorat complet pe te miri unde, ca să mă pot împiedica eu de ele mai cu avânt.

Cu pisicile nu se știe niciodată. Știm că mai degrabă s-ar îngrămădi în cutia de la telefonul mobil, decât să doarmă unde vrem noi.

Dar în patul- peșteră, cu aspect de dinozaur cu aripi curcubeicioase, eu zic că stă ultima noastră șansă. A stăpânilor [oh dear, cât tupeu!] sclavilor de pisică.

Curaj, victoria e aproape!

[și dacă nu e, împreună cu peștera vom primi și un pachețel cu…iarbăăăăă :) ]