o mulţime de jucarii ! sau cum să redevenim copii atunci când privim obiecte realizate cu fantezie şi gingăşie, cu tandreţe şi bucurie care ne sunt dăruite din inimă. Iar noi la rândul nostru să le oferim cu aceeaşi preţiozitate dulcilor prichindei care aşteapta un nou prieten.
Colorate, graţioase şi gata de a fi adoptate într-un cămin călduros şi prietenos, jucăriile din material textil primesc căldura mânuţelor care le îmbrăţişează, le cuibăresc în locuri tainice pentru a fi ţinute cât mai în siguranţă şi a le şti sigur departe de vreun zmeu rătăcit pe la ferestre care ar avea de gând să ducă pe aripile lui vreo păpuşică sau iepuraş coconaş.
Un creator de astfel de jucării trebuie să îşi fi păstrat inima de copil. În magazinul foltbazar am găsit o artistă care ştie să mânuiască acul şi aţa, să pună împreună materiale textile reciclate cu felurite rânduri de ţesături din care apar ca din pălărie iepuraşi isteţi, păsărele zglobii, un hipopotam glumeţ sau un căluşel îndrăgostit.
Acceosriu mobil cu puisori
Fiecare jucărie îşi caută inima pereche şi ştim sigur că o va găsi.
Noi am stat de vorbă cu foltbazar care ne-a povestit cu amabilitate cum a început pasiunea ei pentru jucăriile din material textil şi cât de importantă este caracteristica eco ale creaţiilor ei.
”Prima oara cand m-am apucat de cusut a fost in timpul liceului. Maica mea fiind croitoreasa, cu ajutorul ei am facut haine pt. propria folosinta din revistele Burda. Dupa aproape un deceniu, am mostenit masina de cusut de la maica mea. Am inceput sa fac cadouri pt. copiii prietenilor nostri. Mereu mi-a placut sa fac cadouri personalizate, intr-un fel unicate. Am ales materialul texil din motive simple, am avut haine pe care nu le mai foloseam, o masina de cusut si o mica experinta in domeniu. Imi place plasticitatea, maleabilitatea textilului, pot sa faci practic orice forma. Figurile mele se nasc intr-un proces continu, ideile le materializez direct prin texil si le modific de multe ori, pana ce obtin rezultatul dorit. Nu prea lucrez dupa sabloane, ma plictiseste uniformitatea.
Iepurase pufoase
Domnisoara Bella
Cel mai important aspect al materialelor cu care lucrez este sa fie placut la atingere, tesaturile din materiale prime, naturale, sunt cele mai fine, de exemplu materialele din bumbac. Un alt criteriu important este sa fie de calitate, de ex. sa nu se lasa culoarea, etc. Desigur sunt importante si detaliile cum ar fi culoarea si textura aleasa.
Calusel
Domnisoara Hipo
La obiectele mele una dintre cele mai importante criterii este sa nu dauneaze sanatatii, in special la produselor pt. copii. Din acest aspect ma consider eco, materialele prime alese de mine sunt materiale naturale, mai putin sintetice. De asemenea sunt adepta reciclarii, a transformarii unei haine nefolosite intr-o figura, dandu-i-se astfel o noua sansa de a deveni util. Exemplu: dintr-o fusta din stofa de lana si o pilota de perna se naste un iepuras.
Domnisoara Bella
Be First to Comment