O libelulă

O libelulă
De-aș avea
Toată ziua
Aș cânta.

Mmmmmmm….nu. Nu merge.

Cum să  cânți la o libelulă? Și să presupunem – prin absurd, să fie clar – că am reuși așa ceva…mă cam îndoiesc că s-ar întinde toată ziua activitatea aceasta. Cât de rezistentă să fie o libelulă? Nu foarte, zic eu.

Aripile ei străvezii albăstrii [cele cu alte culori nu cred că scot nici măcar atâtea sunete cât cea albăstrie] sunt delicate, și cred că libelula are nevoie de ele. Pentru scopuri ceva mai pământene.
Și până la urmă, cum e și mai inteligentă decât mine, m-a convins că poate face lucruri mult mai frumoase. Și să rămână și întreagă,  în același timp – v-am spus eu, e mai inteligentă.

Ca să mă abat puțin, eu dacă aș fi ceva organism oricum, dar nu biped, cred că aș fi verde. Verde ca…eugl… Verde.

Dar gata cu ce-aș fi, dacă n-aș fi.
Libelula mea albastră mi-a explicat pe înțelesul meu că ea poate, de exemplu, să îi ofere lui onitzy inspirația de care are nevoie pentru a crea o rochie albastră, decupată manual [nu, modelul nu e sub formă de libelulă – nici libelula mea, nici onitzy nu sunt ATÂT de previzibile], dând naștere unui model atât de fîn și delicat, că aproape l-am confundat c-o zbatere de aripă. De libelulă, desigur.