O idee acră

 

Zarzărele sunt rudele mai neapreciate ale caiselor, dulci și zemoase în toiul verii. 
 
 Sunt foarte faimoase în compot, sau în și mai apreciata țuică de zărzărică. 
 
 Însă zarzărele sunt excepționale în realizarea unui borș homemade, pentru acrirea ciorbițelor. Pentru borș, se culeg zarzărele necoapte, verzi verzi, având un conținut foarte mare de vitamina C. 
  
 Ieri, mama și-a adus aminte că bunica ei făcea numai borș din zarzăre iar ciorbele ei ieșeau foarte bune, așa că s-a hotărât să pună și ea in camară pentru iarnă câteva sticle de zeamă de zarzăre.  
   
 Operațiunea este extrem de simplă. Se adună o găleată de zarzăre necoapte (volum cam de 10 l), se spală  și se pun zarzărele la fiert într-o oală de cca 20 l. Se adaugă apa cam încă pe atât, astfel încât oala să fie trei sferturi plină. Se fierb zărzărele până când acestea plesnesc și sâmburii încep să iasă singuri.

 

În oală se adaugă 2 linguri de sare. Când s-au răcit acestea se trec prin sită, astfel încât borșul rezultat să conțină atât zeamă cât și pulpă, apoi se pun la păstrare în sticle. Vor rezista foarte bine până la iarnă. Se foloseste in acrirea ciorbelor in loc de bors, dar atentie nu in aceeasi cantitate, borsul de zarzare fiind mai acru. Se potriveste dupa gust.
   
 Succes la ciorbițe acre și delicioase! 

 

2 Comments

  1. aurora2172 said:

    frumos, idei simple cu efect mare….
    aurora

    June 12, 2012
    Reply
  2. gemsgems said:

    Abia astept sa ma mut din nou la tara si sa am pomii mei! :)) N-am de unde sa iau zarzare aici. :P Multumesc pentru reteta oricum! :D

    June 12, 2012
    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *