Muzici

Nu mai țin minte de ce, mie nu-mi mai place să ascult muzică. Exceptând cazurile în care iese balena subsemnata la alergat.
Nu-mi place nici pe prințul consort să-l aud lălăind prin casă, strig și mă încrunt fioroasă la el – nu funcționează de fiecare dată, dar procentul în care da – e destul de mulțumitor.
Chiar dacă după vizionarea unui film făceam concurs behăind în mașină cucurucucuuuuuu – menționez  că  media noastră de vârstă e 34. Ni s-a spus că părem normali, deci nu văd motive de îngrijorare.
Chiar dacă o zi întreagă îmi stăruie în minte acordurile vreunei melodii te miri pe unde auzită. Și miaun și eu în consecință.

Nu, mie nu-mi mai place să ascult muzică.
DAR.
Sunt dispusă să cedez.
Dacă cineva [de preferința befunkyro] îmi va învălui simțurile responsabile cu procesat acorduri divine, poate o să îmi deschid urechile, lăsând notele muzicale să vină la mine.

Pot fi și colorate, mai mici, mai mari, albastre, poate verzi. Nu e necesar un portativ, nici dirijor sau orchestre.
Și dacă stau și mă gândesc bine, nici nu e nevoie să le aud.
Pot foarte bine să le văd. Colorate, delicate, armonioase – chiar și pe o geantă.
Muzical de frumoasă.