Muzeul National Cotroceni va invita joi, 25 septembrie, orele 18:00, la vernisajul expozitiei “Magnolia” , semnata de cunoscutul pictor roman contemporan din spatiul german – Ioan Iacob.
“Magnolia” este un nou ciclu pictural inaugurat de maestrul Ioan Iacob, gandit special pentru expozitia de la Muzeul National Cotroceni, desi florile nu au aparut in creatia artistului odata cu aceasta manifestare expozitionala.
Expoziţia semnată Ioan Iacob, deschisă pe simeza Muzeului Naţional Cotroceni cuprinde un număr de 60 de tablouri, dintre care 20 de lucrări fac parte din caietele Ulei, apă, prafuri colorate, 2013-2014, tehnică mixtă pe hârtie.
Potrivit criticului de arta, dr. Doina Pauleanu, “florile au existat, străruitor, de-alungul anilor şi ciclurilor semnalate de exegeţi şi străbătute de pictor într-un neabătut efort creator; abia acum ele devin însă, motiv, emblemă, titlu, abia acum pictorul pare a fi captiv şi le declara supunere necondiţionată”.
Vernisajul expoziţiei va fi urmat de la orele 19.00 de un concert Culorile toamnei – Călătorie prin muzică, susţinut de soprana Irina Iordăchescu şi invitaţii săi, acompaniaţi la pian de Verona Maier.
Sunteti asteptati in numar cat mai mare!
Persoană de contact:
Ştefania Dinu
tel: 021.317.31.06
e-mail: [email protected]
Be First to Comment