Așa, acuma mie-mi place de-un ficior. Era o vreme când îmi plăceau mai mulți, dar vremea aceea a trecut, cum trec toate.
Mai nou îmi îndrept preferințele către autentic – și dacă mai e și românesc, pe deasupra, cu atât mai bine.
El știe să se îmbrace, să se tundă frumos, și e mare meșter în alegerea clopului.
Nu e cioban [nici măcar din ăla mega televizat]. Cioban fără oi, dacă înțelegeți ce vreau să spun.
Ar trebui să aibă hârtii în buzunare. Pardon, buzunare din hârtie, că era cât pe ce să mă dau de gol :).
Și ochi deștepți și zâmbet vesel. Și păr curat ca și obrazul.
Și e și [Cristina]fun[Quilling], ne râdem bine.
În cazu-acesta chiar nimic nu mai contează – nici măcar cei 11 cm. Deși nu-i tare mic la 11 cm, nu? ;)
Foarte fain ficioru’!