Azi o lăsăm în pace pe Ana – cred că până acum toată lumea știe că are mere. Și-i lăsăm în pace și pe doctori, care își închipuie că nu ne sperie dacă ne înștiințează că se vor ține la distanță dacă mâncăm mere. Mă rog, aș vrea să îi cred pe cuvânt, dar e mai greu când citesc alte surse care vai, ne prezintă situația merelor de pe raft în culorile cele mai întunecate. Atât de întunecate încât mă gândesc că până și mărul otrăvit servit la micul dejun de către Albă ca Zăpada era doar o boare de parfum de pesticide.
Acestea fiind spuse, poate vă întrebați despre ce mere este vorba. Păăăăi, despre niște mere roșii, roșii cu obrăjori aurii. Mici, pictate, delicate. Nu vă sunt oferite de nici o vrăjitoare, ci de Mimeme. Care, dacă stau să mă gândesc, e totuși o vrăjitoare. Dar una bună [dacă sunt și zâne rele, or fi și vrăjitoare bune, nu?], talentată, una a culorilor, una a merelor, a fluturilor și a inimilor.
Poftiți de vă înfruptați, vă rog !
Be First to Comment