– Marcel?
– Oui, Chloe…
– S’il te plait sa nu mai vorbim in franceza. Si asa ma plictisesc.
– Oui, je sais. Si eu.
– De ce stam aici si privim acest tablou?
– Pentru ca aici este locul nostru.
– Dar ne plictisim.
– Oui, c’est vrai.
– De ce ne plictisim?
– Zau asa, Chloe…
– Da, serios. Am putea face ceva amuzant.
– Cum ar fi…?
– Sa… ne plimbam prin iarba uda de ploaie, in gradina!
– Chloe… stii bine ca suntem din lana imaculata, impaslita cu acul. Daca ne udam la picioare, ele devin foarte grele si nu ne vom mai putea misca. Vom ramane in iarba pana se va lasa noaptea si se va face frig. Vom raci rau de tot si urmatoarele zile ne vom plictisi in pat, cu febra. Plus ca ne vom murdari groaznic si va trebui sa explici tu cand YourShop ne va intreba ce s-a intamplat.
– Mda. Nu prea esti amuzant azi.
– Chloe, am mai avut discutia asta cu amuzatul. Nu inteleg de ce tii mortis sa te amuzi. Viata de iepure din lana impaslita e un lucru foarte serios, plin de responsabilitate si nu e de tratat cu usurinta. Esti atat de superficiala uneori!
– Marcel, ma scoti din sarite! Da, stiu ca scopul nostru in viata e sa existam cuminti contempland de pe un raft, sa ne pastram blanita imaculata si sa fim cat mai dragalasi cu putinta. Dar nu inteleg de ce nu putem sa ne si amuzam in timp ce facem toate acestea! Uite, de plictiseala ti s-au pleostit urechile!
– Bine ca sunt ale tale ciulite…
– Marcel, nu fii asa… cum esti tu de obicei, ursuz. Zambeste putin! Uite, nu mergem in gradina. Dar am putea explora putin camera.
– Chloe, unde pleci? Inceteaza! Hai inapoi!
– Uite, as vrea sa escaladez piatra asta. Oare cum se vede camera de pe ea?
– La fel. Nici macar nu e o piatra inalta…
– Marcel, tu est impossible!
– Oui, Chloe, je sais…
– Marcel?…
– Oui, Chloe?
– Dar daca ne-am catara pe rama tabloului?
– …
:))))
superb, multumesc