Am putea crede ca in umbra acestui magazin se ascund 3 artisti diferiti: unul pasionat de formele nefinisate ale lemnului si pietrei, unul indragostit de delicatetea penelor si dantelelor, iar cel din urma inzestrat cu un talent incredibil de grafician. Dar e doar Paula.
Cine este persoana din spatele magazinului? Spune-ne cateva cuvinte despre tine.
Mă numesc Paula Adina Șumălan, sunt designer, iar in timpul liber îmi place să pictez, să desenez și să creez mici obiecte decorative din orice îmi captează interesul.
Ce te inspira atunci cand creezi?
Orice obiect banal într-o lumină aparte. Sursa mea de inspirație poate apărea oricând și oriunde, iar natura ei este foarte variată: de la jocul luminii reflectată de luciul apei pe pereții scorojiți ai unei clădiri, un apus de soare, detaliile unei petale de flori, la o mandarină mucegăită.
Care sunt materialele tale preferate si de ce?
Materialul meu preferat este lemnul, însă utilizez și alte materiale precum piatra, sârma, cărbunele, de puțin timp lucrez cu dantelă, pene și mărgele, și, bineînțeles, vopseaua și creionul.
Cum ai caracteriza creatiile tale?
Experimente. Metode de a-mi materializa ideile obsedante de moment. Faze trecătoare, dar necesare, pentru a ajunge la un nivel superior (celui la care mă aflu în prezent) în design-ul de obiecte decorative și de mobilier unicat.
Cum a inceput totul? Care este istoria ta personala in domeniul handmade?
A început acum 3-4 ani, când am citit despre cele mai vechi mărțișoare găsite pe teritoriul României. Acestea erau realizate din pietre de râu vopsite în alb și roșu. Am făcut și eu câteva mărțișoare din pietre albe si roșii pe care le-am dăruit prietenelor. De atunci mi-au atras atenția multe pietre de diferite texturi și culori, lemne șlefuite de mare și nisip, pe care le-am combinat cu alte elemente precum sârmă, cuie, piulițe, vopsea, pentru a le transforma în niște bijuterii mai… nonconformiste.
Care sunt etapele procesului de creatie?
Etapele creației depind de obiectul pe care-l realizez. Primul pas este ideea, apoi schița, în cazul desenelor, picturilor și bijuteriilor cu modele traforate, iar apoi realizarea propriu-zisă. În cazul celorlalte bijuterii ideea pornește de la un obiect pe care îl consider ”demn” de a fi purtat și pe care apoi îl ”îmbrac” cu tot ceea ce cred eu de cuviință ca să-l scot din ”anonimat”.
Cum ai ajuns la numele magazinului/ brandului? Are o semificatie anume?
Paula Adina Șumălan e numele meu. Nu are nicio semnificație.
Ce planuri de viitor ai pentru magazinul tau?
Pe viitor mi-am propus să realizez mobilier, obiecte decorative, bijuterii și accesorii vestimentare din lemn, dar și o serie de picturi.
Bun venit, Paula, multă inspiraţie concretizată în picturi şi obiecte!
Multumesc :)
Excelent ca dai viata noua pietrei si lemnului! Felicitari!
Avem nevoie mare de artisti ca tine.Mult succes !
Multumesc frumos :)