Mademoiselle Elize are o silueta fina si un pas usor. Par bogat, matasos, negru cu reflexe albastrui. Buclele se razvratesc salbatic, de aceea obisnuieste sa le domoleasca freamatul intr-un coc lejer, senzual si usor dezordonat.
Nu vorbeste mult. Dar cand o face, cuvintele se alinta pe buzele-i pline, de cireasa coapta. E tot timpul calma, si doar daca esti un fin observator deslusesti pasiunea si furtuna din ochii ei cu ape albastre si adanci.
E visatoare. Sau cel putin pare.
E netulburata. Sau cel putin pare.
Se imbraca de cele mai multe ori in culori inchise. Nimeni nu indrazneste insa sa o intrebe de ce. Poate pentru ca tristetea usor perceptibila care o invaluie naste tacere. V-am spus ca nimeni nu ii stie numele de familie si unde s-a nascut?
Sunt zile in care poarta, surprinzator, o brosa. Intotdeauna aceeasi, dar intotdeauna in alt loc.
Micul vartej din voal, dantele si comori din metal o reprezinta perfect. De ce ar mai purta si altceva in afara de brosa made by Lavinia Voicu? Ar dezvalui prea mult. Si mademoiselle Elize nu vrea asta. In mod voit, sau poate nu.
supeeeerb! :)
Uuu! Ce frumos, atat brosa cat si articolul! Dar cu toate astea te inseli, Mademoiselle Elize e de fapt pisica mea : D
Leti puisor, tre sa scrijelesti ceva mai multe in ceva carnetel si sa faci ceva cu toate scrierile la un final de an :)
cum ar fi un foc mare de tabara? :))
:)))