Dacă v-ați întrebat vreodată de unde pleacă poveștile și nu ați reușit să aflați, s-ar putea să găsiți răspunsul în vorbele celor care ne-au destăinuit o fărâmă din acest mister. Desigur, am bănuit și noi ceva și așa am început să privim mai de aproape aripile de libelulă, dansul fluturilor, frunzele copacilor, am aplecat urechea la cântecul păsărilor, la vuietul mării.
Așa am descoperit că ele sunt cele care se transformă în culorile și formele ce inspiră pe cei care creează pentru ca poveștile să nu se termine niciodată.
Mâinile lor sunt locul de unde pornesc poveștile, ele cuprind lutul și îl modelează, îl supun poveștilor care își continuă veșnica depănare prin materia care le dă viață: lutul.
Lutul ars se prinde în acest joc al imaginației iar el atent modelat, se încheagă în forme infinite.
atelierulcupovesti cuprinde artiști ceramiști ale căror creații le admirăm cu încântare. Ei ne-au vorbit despre frumusețea lutului și a calităților lui extraordinare.
’’Lutul este o materie bruta, comuna, dar care se poate innobila si rafina, nu intamplator culturilor stravechi li se recunoaste gradul de dezvoltare in functie de ceramica lor, care era maximum de tehnologie la acea vreme.
Pe noi ne atrag posibilitatile multiple pe care le ofera: de la constructia obiectului in sine pana la decorarea lui
brosa cu flori
”libelula”
Calitatea principala a lutului este plasticitatea lui, posibilitatea de a lucra orice cu el,obiecte de mici dimensiuni, dar si lucrari monumentale.Un alt specific al lutului consta in tehnicile diverse de lucru, de la multiplicarea prin presare sau turnare in sticluri,pana la modelarea libera la mana
”alge” medalion
caseta inflorata
Acum se poate vorbi de caracteristici” Eco” ale obiectului ceramic, dar mai curand noi urmarim procesul ceramicii traditionale care implicit e si Eco, fiind de un “firesc” fara varsta”
”papusa pozand”
”casuta cu povesti”
Superbe si deosebite toate creatiile din magazin. Felicitari!
Si mie imi plac mult!!!!Felicitari!!!!!
multumim migdale pentru articol si celor care ne apreciaza
frumos! :)