“La masă nu se vorbește, dragă”, atenționa pe un ton languros grăsuna doamnă Lingurètte.
Toată lumea era tăcută, desigur, însă complexele ei de inferioritate se manifestau tot timpul sub forma unor cicăleli inutile.
Masa stătea bine înfiptă în mijlocul bucătăriei luminoase, își mai aranja când cum câte un pliu al feței de masă și nu zicea nimic.
Vaza din mijloc adăpostea 3 lalele – nici mai mult, nici mai puțin – roșii, era patată toată de polen și nu zicea nimic.
Farfuriile luceau discret, îi făceau soarelui din ochi și nu ziceau nimic.
Șervețelele erau împăturite milimetric, trosneau de atâta apret și nu ziceau nimic.
Paharele se jucau cu transparențe, așteptau cu dor un vin și nu ziceau nimic.
Domnul Furculisiôn își ițea picioarele rășchirate din suportul de tacâmuri pe care îl împărțea, la mic dejun și cină cu doamna Lingurètte și nu zi…Ba da. El zicea ceva. Cu capul ascuns sub inimioara cusută pe suport, bombănea și bombănea în surdină.
“Ce tot faci acolo, dragă?”, se auzi același glas, fonfăit, enervant și languros.
“Caut eticheta Banditzika, nu ai spus că trebuie să fie la vedere?”
Ce fain, Leti!